Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   CNA la ministerul lui Ghimpu

CNA la ministerul lui Ghimpu

Centrul Național Anticorupție (CNA) a iniţiat patru cauze penale pentru abuz, însușiri ilegale și depășire a atribuțiilor de serviciu. În aceste dosare sunt vizaţi responsabili din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. Informaţia a fot făcută publică de către Viorel Chetraru, directorul CNA, în timpul audierilor din Parlament.Deocamdată nimeni din funcționarii ministerului nu au statut de bănuit sau învinuit, ancheta fiind în așteptarea concluziilor unor expertize. Dosarele au fost deschise pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, soldată prin îndeplinirea necalitativă a construcțiilor pe un șir de trasee naționale.

Amintim că la începutul săptămânii, preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov anunţa că, din informaţiile sale, şi doi miniştri din PL au pe numele lor deschise dosare penale. Diacov însă refuza să facă publice numele miniştrilor.