Clanul Corduneanu – activităţi în R.Moldova
În aceste zile în România au fost reţinuţi mai mulţi membri ai familiei Corduneanu de la Iaşi, sub acuzaţia de crime organizate sub auspiciile unei grupări mafiote conduse de Costel Corduneanu.
Procurorii români susţin că membrii clanului ieşean păstrau legături strânse cu diverse familii de interlopi din ţară şi străinătate.
Portivit ziarului Adevărul, Costel Corduneanu, capul reţelei cercetată de procurori pentru, înşelăciune, trafic de persoane, infracţiuni informatice ar fi fost cel mai respectat membru şi cel care păstra relaţiile cu diferite persoane din România, dar şi din Republica Moldova, Italia, Spania Austria, Irlanda şi Germania.
„Grupare s-a conturat iniţial pe criteriul apartenenţei familiale, exponentul principal fiind BOGDAN CONSTANTIN fost CORDUNEANU care având în vedere statutul său de sportiv de mare performanţă dar şi faptul că este cel mai în vârstă dintre membrii clanului CORDUNEANU a dobândit un ascendent asupra celorlalţi fraţi dar şi asupra celorlalţi deveniţi ulterior membri sau aderenţi ai grupării”, se precizează în propunerea de arestare preventivă a procurorilor.