Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Cine vine în locul lui…

Cine vine în locul lui Muruianu?

Ion Muruianu a ajuns simplu judecător, după ce a fost demis astăzi de Parlamentul R. Moldova.

Deşi iniţial, legislativul a decis să contramandeze discuţia privind demisia lui Ion Muruianu din funcţia de preşedinte CSJ pentru ziua de 5 martie, până la urmă s-a revenit asupra deciziei. Astfel, Muruianu a fost taxat pentru afirmaţia „jurnaliştii-câini turbaţi”, dar şi ca urmare a protestelor jurnaliştilor din faţa Parlamentului.A fost o decizie politică, iar în acest legislativul nu a avut nevoie de un demers din partea Consiliului Superior al Magistraturii, pentru că demiterea lui Ion Muruinau nu a reprezintat o sancţiune disciplinară.

Precizăm că  preşedintele Curţii e numit în funcţie de Parlament pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de reînvestire. Promovarea în funcţie se face doar cu consimţămîntul magistraţilor şi reprezintă o recunoaştere a performanţelor profesionale ale acestuia. Selectarea şi propunerea candidaţilor pentru această funcţie se face prin concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii, conform unor criterii obiective şi unei proceduri stabilite prin regulamentul aprobat de Consiliu.

Preşedintele, vicepreşedinţii Curţii Supreme de Justiţie, vicepreşedinţii colegiilor vor fi numiţi în funcţie de Parlament în termen de 30 de zile de la data înaintării propunerii Consiliului Superior al Magistraturii. Parlamentul poate prelungi acest termen cu 15 zile dacă au apărut circumstanţe care necesită examinare suplimentară sau pînă la începutul sesiunii, în cazul vacanţei Parlamentului. De asemenea, Parlamentul poate respinge candidatura propusă în cazul depistării unor probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcţia respectivă.