Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Cine controleaza piata publicitara din…

Cine controleaza piata publicitara din Moldova?

La 29 iulie 2012 Ziarul de Gardă împlineşte 8 ani de activitate în domeniul jurnalismului de investigaţie.În virtutea acestei experienţe, am identificat 8 probleme care afectează serios situaţia jurnalismului de investigaţie din Moldova, a căror soluţionare este prevăzută, direct sau tangenţial, în Programul de activitate al Guvernului R. Moldova pentru 2011—2014 «Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare».

Piaţa Publicitară

În atenţia conducerii Parlamentului R. Moldova, Guvernului, Comisiei parlamentare pentru mass-media

«Acţiuni prioritare: Completarea legislaţiei cu prevederi speciale privind transparenţa proprietăţii în mass-media şi limitarea concentrării proprietăţii mass-media; Adoptarea Legii publicităţii într-o variantă nouă, care ar corespunde noilor cerinţe ale timpului şi necesităţii de dezvoltare a unei prese cu adevărat libere.»

Din programul de activitate al Guvernului R. Moldova 2011-2014 «Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare»

Există puţine studii cu privire la piaţa publicitară în R. Moldova. Studiile efectuate în perioada comunistă demonstrau că piaţa publicitară era sub control politic. Începând cu 2009 piaţa mass-media s-a diversificat, nu şi piaţa publicitară, care a rămas sub controlul câtorva entităţi care controlează şi un şir de instituţii media. Actualmente cel puţin 8 parlamentari deţin instituţii media, unii dintre ei – mai multe televiziuni şi ediţii on-line.

Publicitatea este una dintre posibilităţile-cheie de supravieţuire pentru redacţiile independente. Nu şi în R. Moldova. Efortul instituţiilor media independente de politicieni de a supravieţui financiar este ingrat, deoarece volumul de publicitate distribuit acestor instituţii este infim, chiar dacă unele dintre acestea au tiraje mari. Ultimele date oferite de Biroul de Audit al Tirajelor relevă aceeaşi situaţie. Cu atât mai complicată este situaţia unui ziar care a decis să practice preponderent jurnalismul critic, care dezvăluie afaceri corupte şi acţiuni intransparente ale celor care deţin şi banii, şi firmele de publicitate.

Cerem Guvernului, dar şi Comisiei parlamentare pentru mass-media, dar şi conducerii Parlamentului să ne informeze ce acţiuni se întreprind:

— pentru demonopolizarea pieţei publicitare;

— pentru transparentizarea celor care controlează piaţa publicitară;

— pentru desconcentrarea presei, în special în mâinile unor parlamentari;

— la ce etapă este reformarea Legii cu privire la publicitate? A fost aceasta discutată cu mass-media independentă?

— Când anume se vor produce schimbările indicate în Programul de Guvernare la acest capitol?

Echipa Ziarului de Garda