Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Cine a furat inelul de…

Cine a furat inelul de căsătorie al lui Anatol Mătăsaru?

Anatol Mătăsaru, arestat acum o lună, în urma evenimentelor de la 6-7 aprilie, rămâne în greva foamei.

Detenţia, considerată de el ilegală şi abuzivă, tortura, la care a fost supus în timpul reţinerii, dar şi pe perioada aflării în izolatorul de detenţie preventivă al Comisariatului General de Poliţie Chişinău, sunt motivele din care Mătăsaru a declarat şi este decis să continue greva foamei. Potrivit Julietei Saviţchi, soţia lui Anatol, un alt motiv al acestei acţiuni de protest este furtul verighetei de căsătorie, de către angajaţii poliţiei.

„Am adresat mai multe solicitări, să-mi restituie verigheta lui Anatol, cu care ne-am cununat în biserică, dar toţi mi-au spus că habar nu au unde poate fi”, spune Julieta Saviţchi, precizânmd că inelul i-a fost luat de pe mână după ce a fost reţinut.

Soţia lui Mătăsaru a solicitat procurorilor o anchetă în acest caz, deşi crede că hoţul nu va fi prins, iar verigheta, de circa 3 gr de aur, ar putea prinde bine familiei celui care a furat-o.

Vineri, la 13.00, la Judecătoria Râşcani (judecător Galben), va fi examinată cererea avocatului Victor Panţâru, de eliberare din arest a clientului său, Anatol Mătăsaru. „Vom depune o listă cu circa 600 de semnături, colectate de la susţinătorii lui Anatol din Nisporeni, Orhei, Chişinău, dar şi de peste hotare. Toţi cer libertate pentru el”, spune Saviţchi, amintind că şi parlamentarii europeni, după ce l-au vizitat la Penitenciarul nr. 13 şi au constatat că a fost abuzat fizic, au inclus un punct special în Rezoluţia discutataă astăzi la Strasbourg, calificând detenţia lui Mătăsaru drept una din motive politice.