Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   CEDO: Agentul economic este vinovat,…

CEDO: Agentul economic este vinovat, dar statul plăteşte peste 3 milioane de lei

În anul 2012, în urma condamnărilor la CtEDO, R. Moldova a plătit cei mai mulţi bani, 207 mii de euro (3.4 mln. de lei) în cazul Pârnău şi alţii contra R. Moldova, în care reclamanţii s-au plâns de încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice. Cei mai mulţi bani i-a primit Ionel Cociorvă, 201 mii de euro. Obiectul litigiului a constat în acţiunea de încasare a prejudiciului, de la un furnizor de energie electrică, pentru arsurile grave cauzate de un şoc electric.

Prin Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), lui Cociorvă i-au fost acordaţi 200 mii de euro prejudiciu moral şi 200 mii de lei, prejudiciu material. În aprilie 2008, însă, alţi judecători ai CSJ, neidentificaţi, au casat acea decizie, acordându-i lui Cociorvă doar 96 mii de lei. Reclamantul a cerut de la CtEDO executarea primei hotărâri, iar Curtea i-a acceptat aproape în totalitate pretenţiile.

De altfel, Ionel Cociorvă a cerut banii de la distribuitorul de energie, din cauza căruia se produsese accidentul. Deoarece judecătorii, într-un final, nu au decis asupra sumei cerute de el de la distribuitorul de energie, CtEDO a considerat că statul se face vinovat de acest lucru, urmând să-i plătească acestuia despăgubirile pe care el le solicitase de la distribuitor. Astfel, distribuitorul vinovat de producerea accidentului a rămas cu banii în conturi. Juriştii susţin că statul nu mai are cum îşi recupera banii de la acel distribuitor.

 

ALTE DETALII LA SUBIECT, CITIŢI AICI.