Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Ce se întâmplă cu Vitali…

Ce se întâmplă cu Vitali Beșleaga și Serghei Bevziuc

Ieri, 10 noiembrie curent, așa numita judecătorie orășănească de la Tiraspol i-a aplicat arest pentru un termen de 2 luni lui Vitali Beșleaga și Serghei Bevziuc. La moment, cei doi oameni de afaceri sunt deținuți în subsolul miliției de la Tiraspol. Însă, ei urmează să fie transferați la izolatorul nr.3 din Tiraspol, ne spune Alexandru Zubco, jurist, Promo-LEX. Cei doi sunt acuzați de activitate comercială ilegală.

_article_1406726558Amintim că oamenii de afaceri Vitali Beşleaga şi Serghei Bevziuc, cofondatorii întreprinderii „Varniţa Unicum”, reținuți în toamna anului trecut de așa-numitele autorități din stânga Nistrului, au fost eliberați, la 4 noiembrie a.c., de așa-zisa judecătorie supremă de la Tiraspol și răpiți din nou. În aceeași zi, avocatul celor doi a mers la penitenciarul din satul Hlinaia pentru a-i anunța despre decizie și a solicita eliberarea acestora. Imediat după eliberarea din penitenciar, persoane necunoscute, înarmate și cu cagule pe cap, care au venit la penitenciar cu mașini fără numere de înmatriculare, i-au răpit pe cei doi și s-au deplasat într-o direcție necunoscută. A doua zi, 5 noiembrie curent, rudele celor doi au aflat că oamenii de afaceri sunt deținuți în izolatorul de detenție preventivă din orașul Tiraspol, fiindu-le înaintate alte trei capete de acuzare.

Menționăm că anterior Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a comunicat guvernelor R. Moldova și Federației Ruse cauza oamenilor de afaceri. Țările urmează să depună observațiile până la 28 și, respectiv, 27 ianuarie 2015. Vitali Beșleagă și Serghei Bevziuc au fost răpiți pe 15 noiembrie 2013 de către angajații așa-numitului „comitet de anchetă al RMN”. Aceștia ar fi fost reținuți din cauza unui conflict mai vechi iscat între Beșleagă, fost consilier local din Varnița, și așa-zisul ministru transnistrean de interne. Beșleagă s-ar fi împotrivit instalării posturilor de control vamal. Ulterior, Beșleagă și Bevziuc au fost acuzați că ar fi oferit sume de bani persoanelor cu funcție de răspundere din administrația secesionistă, pentru a debloca activitatea întreprinderii pe teritoriul Transnistriei.