Ce le-a cerut Igor Corman statelor-membre ale UE
Președintele Parlamentului, Igor Corman, a solicitat astăzi statelor membre UE, în cadrul Conferinței Președinților Parlamentelor țărilor membre ale UE, să inițieze planificarea procesului de aderare a R. Moldova și a altor țări ale Parteneriatului Estic, în semn de recunoaștere a rezultatelor eforturilor de integrare europeană.
Serviciul de Presă al Parlamentului subliniază că, în discursul său adresat participanților la conferință, Igor Corman a menționat că propunerea de asociere la UE a fost o inițiativă constructivă la momentul lansării Parteneriatului Estic în 2009. Între timp, R. Moldova a obținut progrese notabile privind armonizarea legislației naționale cu cea comunitară și a implementat reforme în mai multe domenii importante pentru țară.
„Cred că a venit timpul să fie recunoscută perspectiva europeană pentru țări ca R. Moldova, care s-au angajat plenar și constant în procesul de integrare europeană”, a afirmat Igor Corman, specificând că oferirea unei perspective clare de aderare la UE va contribui la consolidarea forțelor progresiste și proeuropene din R. Moldova.
Corman a mai declarat că R. Moldova este îngrijorată de evoluțiile din regiune, în special, de conflictul dintre Federația Rusă și Ucraina, încălcarea frontierelor, posibilitatea extinderii separatismului și alte riscuri de natură economică, comercială și umană.
Igor Corman a optat pentru o abordare orientată spre cooperare și fără de confruntări, în scopul depășirii situației complicate din regiune, menționând că R. Moldova este interesată să dezvolte relații bune atât cu Ucraina, cât și cu Federația Rusă.
Șeful Legislativului a reafirmat determinarea R. Moldova de a-și consolida relațiile cu UE, subliniind că integrarea europeană este piatra de temelie a eforturilor autorităților de a moderniza țara și de a îmbunătăți viața cetățenilor.
„Nu există alternativă pentru dezvoltarea R. Moldova în baza modelului european”, a menționat Igor Corman. Integrarea europeană nu este o opțiune, ci o necesitate. E în puterile noastre să construim acest viitor și așa vom face, dar avem nevoie mai mult ca niciodată de sprijinul partenerilor noștri”, a remarcat Igor Corman.