Ce a făcut Vlad Filat în ajunul congresului PLDM
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a avut astăzi, la Kiev (Ucraina) o întrevedere cu unul din liderii opoziţiei ucrainene, Preşedintele Partidului „Udar”, Vitalii Kliciko, şi cu ex-Preşedintele Georgiei, Mihail Saakashvili.
În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte ce ţin de integrarea europeană a celor trei state, o atenţie deosebită fiind acordată evenimentelor de ultimă oră din Ucraina.
Vitalii Kliciko a menţionat că Ucraina trebuie să se dezvolte pentru a asigura condiţii bune de trai cetăţenilor săi, iar această dezvoltare e posibilă doar pe calea continuării integrării europene. El a menţionat că, spre regret, Preşedintele Ucrainei şi Guvernul au o atitudine vizavi de integrarea europeană care nu coincide cu voinţa poporului ucrainean.
Totodată, Vitalie Kliciko s-a arătat convins că ţara sa are şanse bune de viitor, inclusiv la o dezvoltare stabilă.
Mihail Saakashvili a declarat că Ucraina, Georgia şi Republica Moldova sunt legate cu un singur lanţ şi e suficient ca cineva să se poticnească că toţi vor fi doborâţi la pământ. „Avem şanse bune. Important este să îndreptăm spatele, să ne ridicăm în picioare şi să mergem înainte”, a spus el.
Vlad Filat s-a arătat convins că perspectiva europeană a Ucrainei rămâne în continuare una valabilă. Liderul PLDM a declarat că Ucraina, Georgia şi Moldova trebuie să coopereze, deoarece au un viitor comun şi acesta este în marea familie a democraţiilor europene.
După întrevedere, Vlad Filat a mers la staff-ul opoziţiei ucrainene, unde a discutat cu reprezentanţii acesteia despre evenimentele ce au loc în Ucraina. Vlad Filat a menţionat că înţelege aspiraţiile de integrare europeană promovate de opoziţia ucraineană, precizând că şi Republica Moldova a pornit ferm şi ireversibil pe această cale în 2009. Liderul PLDM s-a arătat ferm convins că integrarea europeană este cea mai bună opţiune pentru statele ce doresc să trăiască în democraţie, libertate şi prosperitate.