Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Ce a făcut Ghimpu la…

Ce a făcut Ghimpu la Dublin?

Ziua de sâmbăta, 10 noiembrie 2012 a fost o zi deosebita pentru noi, membrii Comunității Basarabenilor din Irlanda „Moldova Vision”. A fost o zi în care ne-am simțit auziți, văzuți și înțeleși de conducerea Republicii Moldova. Iar asta înseamnă că speranța de a ne întoarce acasă devine o perspectivă reală.

Această speranță a fost revigorată în cadrul unei discuții de noua ore cu D-ul Mihai Ghimpu Presedintele Partidului Liberal din Republicii Moldova. Venit la Dublin pentru a participa la Congresul Partidului European Liberal Democrat şi Reformist (ELDR), D-ul Ghimpu și-a rezervat timp și pentru noi. În cadrul întâlnirii am discutat o serie de probleme care ne preocupă atât pe noi cît și pe cei din țară, din diferite sfere de activitate. Am desfășurat un brainstorming la tema perspectivelor, oportunităților și riscurilor de a reveni în țară cu investiții, am primit răspunsuri detaliate privind etapa la care se afla Republica Moldova în procesul de Integrare Europeană, am înaintat doleanțe privind lacunele sistemului de asigurare medicală obligatorie, am discutat acțiunile care se întreprind în drumul reformării sistemului judiciar, etc.

Datorită deschiderii și sinceritatii D-lui Mihai Ghimpu am reușit sa purtăm o discuție constructivă, fiecare dintre noi a avut microfonul deschis pentru a-și expune doleanțele, a înainta propuneri. Am fost asigurați de D-ul Ghimpu că lista de întrebări, idei, propuneri înaintate va fi examinată și pusa în discuție. Noi suntem conștienți că fiecare dintre noi poate și trebuie să contribuie la facilitatea implementării standardelor europene prin exemplul propriu. Iar aceasta ar fi posibil întorcîndu-ne acasă cu bagajul de cunoștințe și comportament european.

Sursa: Serghei Petrovschi, Moldova Vision, Irlanda