Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   CCCEC: a 9-a reformă în…

CCCEC: a 9-a reformă în 9 ani are sorţi de izbândă?

La 10 octombrie 2011 Transparency International – Moldova (TI-Moldova) a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost prezentate comentariile pe marginea proiectului Strategiei de reformare a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.

Au fost analizate şi rezultatele sondajelor expres ale beneficiarilor serviciilor Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (MTIC) şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF).

Activităţile au fost realizate în cadrul proiectului de monitorizare a implementării Strategiei Naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei finanţat de Fundaţia SOROS Moldova şi Partnership for Transparency Fund.

CCCEC: a 9-a reformă în 9 ani are sorţi de izbândă? La solicitarea Centrului de Combatere a Crimelor Economice si Corupţiei TI-Moldova a examinat proiectul Strategiei de Reformare a CCCEC. TI – Moldova salută elaborarea proiectului Strategiei, intenţia de a concentra activitatea CCCEC în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, precum şi de a delega unele activităţi altor organe de drept. TI-Moldova susţine şi intenţia protejării CCCEC de influenţe politice. În această ordine de idei, TI-Moldova îşi expune următoarele constatări şi propuneri pe marginea proiectului Strategiei vizate:

* Având în vedere că de la crearea CCCEC, această reformă este a noua la număr, propunem de a completa partea introductivă a proiectului Strategiei cu o succintă analiză a cauzelor eşecurilor reformelor anterioare;

* În proiectul Strategiei se face referinţă la cele trei mituri ce ţin de activitatea CCCEC – influenţa politică, utilizarea instituţiei pentru înlăturarea concurenţilor economici şi corupţia. Considerăm ca acestea nu sunt mituri, ci probleme reale. Considerăm că CCCEC se confruntă cu mai multe probleme importante care ţin de asigurarea independenţei, delimitarea competenţelor, dificultăţile în procesul urmăririi penale, criteriile de evaluare a activităţilor etc. şi care impun elaborarea şi adoptarea Strategiei de reformare a CCCEC. În acest context propunem de a completa proiectul Strategiei (secţiunea 1) cu o descriere succintă a problemelor enunţate, argumentând că depăşirea lor necesită elaborarea şi adoptarea Strategiei de reformare a CCCEC. De asemenea, propunem de a completa argumentarea necesităţii reformării CCCEC cu câţiva indicatori de evaluare a eficienţei combaterii corupţiei în ansamblu pe ţară, precum şi a eficacităţii activităţii CCCEC în acest domeniu, indicatori de performanţă a CCCEC (aceştia ar putea fi utilizaţi drept indicatori – obiective pentru realizarea reformei instituţiei);

* Proiectul Strategiei prevede “plasarea CCCEC sub control parlamentar” cu “excluderea subordonării CCCEC Guvernului”, ceea ce, în opinia autorilor, “ar fi de natură să protejeze cel mai bine CCCEC de presiuni externe, inclusiv de ordin politic”. Considerăm că plasarea CCCEC sub control parlamentar nu numai că nu va duce la independenţa acestuia, dar, din contra, va crea condiţii favorabile pentru ca CCCEC să se afle direct sub controlul şi presiunile politicienilor, în special ale celor care deţin majoritatea în Parlament. Ca urmare, independenţa acestui organ ar putea fi limitată şi mai mult. Totodată, considerăm că normele respective din proiectul Strategiei sunt în contradicţie cu prevederile Constituţiei şi, drept urmare, ar putea fi declarate neconstituţionale[1]. Din aceste considerente propunem de a exclude prevederile citate din proiectul Strategiei;

* Deşi proiectul Strategiei evidenţiază “Capacităţile sporite” drept unul din elemente de bază ale reformei CCCEC, instituţiile europene recomandând de a îmbunătăţi coordonarea dintre organele de drept şi schimbul operativ de informaţii, proiectul Strategiei nu prevede asemenea activităţi. Propunem de a completa proiectul Strategiei cu normele concrete care ar prevedea coordonarea activităţilor şi colaborarea cu alte organe de drept şi alte instituţii publice;

* Proiectul Strategiei prevede modificarea procedurii de numire şi destituire a conducerii CCCEC: directorul CCCEC să fie numit de Parlament la propunerea Preşedintelui RM cu avizul pozitiv al Prim-ministrului, şi destituit – de către Parlament la propunerea Preşedintelui RM cu avizul pozitiv al tuturor fracţiunilor parlamentare. De asemenea, proiectul prevede numirea în funcţie şi destituirea vice-directorilor CCCEC de către Parlament la propunerea directorului CCCEC. Considerăm că normele respective contrazic Constituţiei[2] şi nu pot fi acceptate. O formulă potrivită în acest context ar fi numirea directorului CCCEC de către Preşedintele RM la propunerea Prim-ministrului, ceea ce nu ar contrazice Constituţiei RM [3];

* Întrucât proiectul Strategiei reglementează insuficient responsabilităţile CCCEC, stabilind doar “responsabilizarea (paralelă) a colaboratorilor”, considerăm necesar de a-l completa, ţinând cont de următoarele momente:

– modificarea şi completarea Codului penal la compartimentul răspunderii pentru actele de trafic de influenţă, abuz de funcţii şi obstrucţionarea bunei funcţionări a justiţiei;

– aplicarea legislaţiei şi tragerea la răspundere pentru săvârşirea actelor de corupţie atât a persoanelor din exterior care intervin în activitatea CCCEC, fac presiuni şi comit acte de corupţie, cât şi a funcţionarilor instituţiei care săvârşesc acte de corupţie.

· Deşi în proiectul Strategiei (secţiunea “Capacităţi sporite”) este prevăzut că “CCCEC instrumentează dosare de rezonanţă sporită / nivel înalt”, ulterior în text sunt inserate multiple menţiuni despre “contracararea corupţiei la toate nivelele”, “prevenirea şi combaterea corupţiei la toate nivelele”, “reprimarea corupţiei la toate nivelele, inclusiv la nivel înalt şi/sau politic”. Pentru a exclude această contradicţie şi a se conforma recomandărilor instituţiilor internaţionale, propunem:

– a prevedea că activitatea CCCEC se va concentra asupra combaterii corupţiei de nivel înalt (a corupţiei mari/de vârf/politice cu elaborarea criteriilor ce ar permite delimitarea competenţelor CCCEC şi alte organe (MAI);

– a modifica Anexa 1 privind competenţele noi ale CCCEC şi altor organe, ţinând cont de delimitările menţionate.

· Deoarece o parte considerabilă a funcţiilor CCCEC va fi delegată altor instituţii publice, pentru a spori competitivitatea salariilor angajaţilor CCCEC se propune de a reduce efectivul instituţiei de 3 ori, dublând concomitent salariile angajaţilor şi alocând mijloacele obţinute în rezultatul optimizării pentru alte necesităţi ale CCCEC. Se presupune că bugetul instituţiei va rămâne neschimbat pe parcursul a cel puţin 2 ani;

· A demilitariza CCCEC;

· În cadrul implementării proiectului MOLICO finanţat de către Consiliul Europei şi Comisia Europeană a fost efectuată o analiză a riscurilor corupţiei în diferite subdiviziuni ale CCCEC. Se propune de a utiliza rezultatele acestei evaluări la elaborarea structurii noi a CCCEC;

· Una din activităţile de bază în prevenirea corupţiei este verificarea declaraţilor de venituri si proprietate a funcţionarilor publici. Deşi aceasta va fi prerogativa Agenţiei de Integritate, considerăm că CCCEC dispune de toate resursele şi capacităţile pentru a efectua o atare verificare, fapt care trebuie luat în consideraţie la elaborarea sarcinilor şi structurii instituţiei;

· Deşi una din condiţiile necesare de prevenire a corupţiei este transparenţa, inclusiv cea decizională, proiectul Strategiei nu conţine măsuri concrete ce ţin de asigurarea transparenţei CCCEC. Se propune de a completa Strategia cu astfel de măsuri;

· În proiectul Strategiei se menţionează că CCCEC este exponentul principal în lupta anticorupţie şi trebuie să devină un promotor al reformărilor instituţionale. Pentru a avea dreptul moral de a combate corupţia în serviciul public, ar fi firesc ca cerinţele faţă de colaboratorii CCCEC să fie mai riguroase decât faţă de funcţionarii din alte instituţii publice. Aceasta se referă la avertizorii de integritate, obligaţiunea de a declara eventuale cazuri de corupţie sau alte abuzuri, declararea veniturilor, declararea intereselor personale, declararea conflictelor de interese, etica colaboratorilor CCCEC. Se propune de a elabora cerinţe/măsuri concrete pentru colaboratorii CCCEC în aceste domenii;

· Deoarece, potrivit proiectului Strategiei, CCCEC îşi va îngusta domeniul de activităţi, considerăm inoportună extinderea numărului oficiilor teritoriale ale acestuia. Mai mult decât atât, suntem de părere că creşterea numărului unităţilor teritoriale ale CCCEC ar putea spori riscul întreprinderii unor acţiuni în situaţii de conflicte de interese şi, prin urmare, ar putea spori riscul corupţiei în această instituţie. De asemenea, în proiectul Strategiei se invocă faptul că oficiile CCCEC vor acoperi întreg teritoriul RM, nemenţionându-se nimic despre teritoriul Transnistriei;

· Proiectul Strategiei propune de a suplimenta bugetul instituţiei prin transferarea în el a 20% din sumele confiscate în folosul statului în baza deciziilor judecătoreşti pe dosarele instrumentate de CCCEC. Considerăm că aceasta ar putea conduce la un exces de zel în instrumentarea dosarelor “convenabile” de către CCCEC. Propunem sau de a exclude această clauză, sau de a diminua considerabil cuantumul;

· Considerăm necesar de a asigura o finalitate în procesul de monitorizare a activităţii CCCEC din partea Consiliului Civil, care necesită proceduri de raportare şi luare de atitudine din partea autorităţii căreia i se va subordona.

Comunicat Transparency International