Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Cazul surorilor Radu: Procuratura va…

Cazul surorilor Radu: Procuratura va ataca sentinţa

Procuratura Generală anunţă că, prin sentinţa judecătoriei Centru din 15 iulie 2011, doi poliţişti din cadrul Comisariatului General de Poliţie au fost condamnaţi pentru comiterea torturii în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009. 

Sentinţele presupun 6 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 5 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pe termen de 5 ani şi 5 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 5 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pe termen de 5 ani.

Poliţiştii sunt învinuiţi de procurori că, la 08.04.2009, în jurul orei 02.30, aflîndu-se în exerciţiul funcţiei, în sediul Centrului Arest Administrativ al CGP, urmărind scopul intimidării surorilor Oxana şi Ludmila Radu, care au fost reţinute pînă la plasarea în celule, în timpul controlului corporal, le-au ordonat să se dezbrace.

Ancheta a demonstrat că  poliţiştii le-au forţat să se dezbrace în pielea goală şi să facă genuflexiuni, provocîndu-le dureri şi suferinţe psihice puternice.

Procuratura a solicitat în instanţă condamnarea poliţiştilor la pedeapsă reală a cîte 7 ani închisoare. PG anunţă că,  după redactarea sentinţei, procurorii o vor contesta în instanţa ierarhic superioară, pe motiv de ilegalitate a acesteia.