Cât costă două zile de libertate?
Un deținut, care evadat din Penitenciarul nr.15 din Cricova, în vara anului curent, a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare, cu ispăşirea pedepsei în penitenciar de tip închis.
În cursul urmăririi penale procurorii au stabilit că, deţinutul îşi ispăşea pedeapsa în respectivul penitenciar din anul 2011, după ce fusese condamnat la 8 ani de detenţie pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale, soldată cu decesul unei persoane.
Aflat în detenţie, acesta a fost încadrat în câmpul muncii la o mină de piatră din or. Cricova. Astfel, pe 18 august curent, fiind în stare de ebrietate, având scopul de a evada din detenţie, deţinutul a urcat neobservat în remorca unei maşini care transporta piatră, a trecut postul de control de la intrarea în mină, deplasându-se în satul Geamăna din raionul Anenii Noi, unde a fost reţinut peste două zile.