Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   "CARSIL" ambalat într-o locuinţă şi…

„CARSIL” ambalat într-o locuinţă şi distribuit la negru prin farmacii

Forțele de ordine au ridicat dintr-un apartament din Chişinău peste 800 mii de pastile „CARSIL” a câte 35 mg, stopând astfel activitatea unei linii clandestine specializate în ambalarea și comercializarea medicamentelor.

În urma verificării activităţii unor scheme frauduloase de comercializare a medicamentelor, angajaţii Direcţiei investigare a fraudelor din cadrul Departamentului Poliţie au constatat că, într-o locuință din sectorul Ciocana, sunt ambalate medicamente.

În cadrul unei percheziţii, au fost descoperite iar ulterior ridicate şi confiscate circa 800 000 pastile „CARSIL”, în valoare de 700.000 de lei, în lipsa documentelor care ar atesta originea şi provenienţa lor legală.

În momentul acțiunilor de specialitate desfășurate de forțele de ordine, la faţa locului a fost surprins un bărbat, de 40 de ani, care s-a dovedit a fi administratorul întreprinderii. Audiat de angajații Direcției Investigare a Fraudelor din cadrul Departamentului Poliție, acesta nu a putut da nicio explicaţie asupra celor întîmplate.

Potrivit cercetărilor polițienești, medicamentele urmau să fie distribuite ilegal spre comercializare în diverse farmacii din R. Moldova.

Poliţia efectuează măsuri procesuale şi operative de investigaţie în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor, a persoanelor implicate şi provenienţei medicamentelor. Angajații DIF DP urmează să stabilească farmaciile care primeau la negru medicamentul și să atragă la răspundere persoanele implicate.