Câinii Centrului Chinologic al Vamelor au automobile speciale
Japan Tobacco International (JTI), unul dintre cei mai mari producători de ţigarete, a donat Serviciului Vamal al R. Moldova echipament special pentru dotarea ofiţerilor chinologi antrenaţi în depistarea produselor de tutungerie, un notebook marca ASUS şi două unităţi de transport „FIAT Doblo”, special amenajate pentru transportarea câinilor.
Totodată, compania a contribuit la formarea celor patru echipe canine pentru combaterea traficului ilegal cu ţigări. Acestea au fost instruite în cadrul unei şcoli de dresaj a Autoritarii Vamale din Republica Ceha.
Donaţia de astăzi, asistenţa tehnică şi cea de instruire acordată anterior are la baza un Memorandum de înţelegere semnat între JTI şi Serviciul Vamal în scopul dezvoltării parteneriatului vama-business şi combaterii traficului ilicit cu ţigări.
Datorită susţinerii acordate de către JTI, colaboratorii vamali-chinologi au avut posibilitatea să se echipeze şi să se instruiască, ca ulterior, pe parcursul anului 2012 să depisteze produse de tutungerie cu o valoare de peste 25 mii lei.
Prin această asistenţă tehnică, Dorin Pavaloi, directorul JTI Moldova, prezent în cadrul evenimentului, a menţionat că recunoaşte şi susţine eforturile Serviciului Vamal în activitatea antifraudă şi totodată îşi manifestă întreagă susţinere în vederea continuării acţiunilor de combatere a traficului ilicit cu ţigări. Mijloacele de transport şi echipamentul special antifraudă, precum si cele patru echipe canine, instruite cu susţinerea JTI, vor servi drept instrumente de prevenire a traficului cu ţigări de contrabandă şi cele contrafăcute, precum şi de protejarea intereselor producătorilor de ţigarete.
În semn de apreciere a contribuţiei semnificative la dezvoltarea Centurului Chinologic, consolidarea parteneriatului Vama-Business, şi de recunoştinţă pentru activitatea fructuoasă comună în baza Memorandumului de înţelegere pe parcursul anului 2012, JTI a fost decernat cu o Diploma de merit a Serviciului Vamal.
Şedinţa a finalizat cu o demonstraţie de dresaj a câinilor, oferită de instructorii Centrului chinologic al Serviciului Vamal.