Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Burse academice elvețiene 2015-2016

Burse academice elvețiene 2015-2016

Guvernul Elveţiei acordă cercetătorilor din R. Moldova o serie de burse pentru anul academic 2015-2016, cum ar fi:
– Burse pentru cercetări științifice cu durata de 12 luni, fără posibilitate de prelungire.
– Burse pentru studii de doctorat (PhD) pentru cel mult 3 ani. Bursa nu se va prelungi automat pentru fiecare an de studiu; în fiecare an, solicitantul va depune o cerere de prelungire care, la fel ca și rezultatele academice, vor fi examinate de către Comisia Federală pentru Burse.
– Burse pentru studii postdoctorale cu durata de 12 luni.

O condiție obligatorie este cunoașterea la nivel înalt a unei limbi străine – franceza, germana, italiana sau engleza, în funcție de universitatea selectată și cerințele acesteia.

Biroul de Cooperare al Elveției în R. Moldova este autorizat să desfășoare procedura de preselecție și intervievare a candidaților.

Pentru a obține formularele de participare și ghidul electronic privind condițiile de aplicare, puteți să-i contactați la adresa [email protected].

Dosarele se vor depune în perioada 02 septembrie – 15 noiembrie 2014, în zilele de luni, marți și miercuri, de la 14.00 până la 17.00, la sediul Biroului de Cooperare al Elveției/ Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene, str. A. Mateevici 23, bloc B, Chișinău.

Data limită pentru depunerea dosarelor este 15 noiembrie 2014.