Bucluc cu lucrători migranţi
Evacuarea a peste 200.000 de lucrători migranţi din Libia în 2011 a atras atenţia mondială asupra buclucului de care au dat zeci de mii de lucrători migranţi, mai cu seamă din ţările în curs de dezvoltare şi cu venituri mici, care s-au pomenit fără bani, locuri de muncă, documente şi nici-un mijloc de a ajunge acasă la familiile lor, fiind daţi uitării în avântul schimbărilor politice din ţara lor gazdă.
Statutul marginal în Libia şi caracterul evident al vulnerabilităţii ai acestor lucrători a atins o coardă sensibilă a donatorilor internaţionali care au intervenit cu asistenţă menită agenţiilor, inclusiv OIM şi ICNUR, pentru a pune la cale o operaţiune masivă de repatriere. În rândul acestor donatori se numără şi Banca Mondială, care a oferit 10 milioane dolari SUA pentru organizarea de către OIM a transportării aeriene a circa 35.000 de migranţi spre Bangladesh.
Criza a scos în evidenţă faptul că conflictele şi dezastrele naturale sau cele provocate de om pot avea un impact asupra migranţilor care deja sunt în situaţie de vulnerabilitate, rezultând astfel în crize umanitare. Comunitatea internaţională, în special ţările de origine şi cele de destinaţie ale migranţilor, trebuie să recunoască consecinţele crizelor asupra migranţilor şi familiilor lor lăsate în ţară şi să întreprindă acţiuni pentru a atenua atât consecinţele pe termen scurt, cât şi cele pe termen lung, declară OIM cu ocazia celebrării Zilei Internaţionale a Migranţilor.
„Evacuarea migranţilor din Libia a fost o realizare umanitară remarcabilă, însă acest lucru a fost făcut doar pe jumătate. Deşi, am recunoscut necesităţile de reintegrare ale originarilor reîntorşi în Bangladesh şi am conlucrat cu guvernul şi Banca Mondială pentru a satisface aceste necesităţi, n-am reuşit totuşi să recunoaştem necesităţile şi bunăstarea altor migranţi care s-au întors cu buzunarele goale în ţări cu insecuritate alimentară şi crize economice profunde, cum ar fi Chad şi Niger”, a declarat Directorul General al OIM, William Lacy Swing
„Crizele pot rezulta în mişcări complexe şi deseori imprevizibile ale populaţiei, atât pe termen lung cât şi pe termen scurt. Însă, aceste fluxuri aduc cu ele o mulţime de provocări care ar trebui să fie abordate în mod comprehensiv de comunitatea internaţională. Acestea includ protecţia migraţilor vulnerabili de violenţa şi exploatarea induse de criză în ţara lor gazdă, sau pe parcursul tranzitului, precum şi reintegrarea durabilă şi în siguranţă de îndată ce ajung acasă”, continuă oficialul.
Cadrul operaţional al OIM vizând criza migraţională, avizat oficial de Consiliul Organizaţiei la 27 noiembrie, îşi propune drept să scop să instituţionalizeze capacitatea OIM-ului de a răspunde crizelor migraţionale şi de a aborda unele lacune care există la moment în ceea ce priveşte migraţia în sistemele umanitare internaţionale.
Acesta încearcă să ajute ţările în ceea ce priveşte îndeplinirea responsabilităţii de a acorda asistenţă şi de a proteja naţiunile mobile, deoarece există o probabilitate mai mare pentru ca anume migranţii să fie supuşi diferitor privaţiuni, încălcărilor drepturilor omului şi discriminării în situaţii de criză.
Acest cadru abordează necesităţile persoanelor care trec frontierele şi care nu sunt cuprinşi în orizontul curent de protecţie internaţională, deoarece strămutarea lor nu ţine de o anumită persecuţie, ale migranţilor internaţionali abandonaţi în ţările de destinaţie sau tranzit, precum şi cele ale persoanelor strămutate pe plan intern.
Documentul în cauză enumeră 15 sectoare de intervenţie posibilă, inclusiv managementul taberelor şi trasabilitatea strămutărilor; adăpost şi asistenţă de răspuns ce nu ţine de aspectul alimentar; asistenţă vizând transportarea populaţiei afectate; suport cu asistenţă medicală; suport psiho-social; asistenţă de reintegrare; activităţi pentru susţinerea stabilizării şi tranziţiei comunităţii; reducerea riscului survenirii dezastrului şi edificarea rezilienţei faţă de astfel de riscuri; suport funciar şi de proprietate; contracararea traficului şi protecţia migranţilor vulnerabili; asistenţa tehnică pentru managementul umanitar al frontierei; asistenţă consulară de urgenţă; diaspora şi mobilizarea resurselor; politica migraţională şi suport legislativ; precum şi comunicări umanitare.
„Pentru a găsi soluţii umane şi eficiente pentru a face faţă provocărilor complexe şi multidimensionale induse de fluxurile migraţionale cauzate de criză este necesar de edificat parteneriate solide între organizaţiile internaţionale, state şi o varietate de actori nestatali, inclusiv ONG-urile, mass-media, sectorul privat, grupurile religioase şi comunităţile diasporei transnaţionale” spune Directorul General al OIM, Swing. „Cu toţii partajăm responsabilitatea de a proteja drepturile omului pentru toate persoanele implicate în procese migraţionale”.
Sursa: OIM