Bucătăria solară, acum şi la Chişinău
„Săptămâna Europeană a Energiei Durabile”, organizată pentru prima dată în R. Moldova, demareaza la Chișinău și în alte orașe din țară. În cadrul evenimentului, care se va desfășura în perioada de 23-29 iunie la Chişinău şi Bălţi, vor fi susţinute programe şi sesiuni atât pentru cei interesaţi, cât şi pentru copii. În cadrul evenimentul se vor desfășura mai multe acțiuni de promovare a proiectelor de energie regenerabilă și de eficiență energetică.
Vizitatorii din Chişinău ai acestui eveniment vor putea vedea care sunt avantajele pentru care merită să-ţi cumperi o masă ecologică, cum arată un uscător solar, o bucătărie solară şi vor asista la o sesiune de discuţii despre cum putem să producem biogaz. De asemenea, mai multe companii poloneze îşi vor prezenta produsele din domeniul eficienţei energetice şi al energiei regenerabile. Marţi, la Bălţi, va fi deschis un parc pentru copii, unde cei mici vor învăţa despre beneficiile energiei durabile şi vor fi implicaţi în activităţi educative, cu privire la energia verde.
Zilele Energiei se desfășoară în mai multe țări, ca urmare a inițiativei Comisiei Europene
Tatiana Beghiu