„Bradul-dorumetru” în ajutorul Casei Mărioarei
Banca Comercială Română Chişinău a inaugura bradul „Dorumetru”, procurat în cadrul Festivalului Brazilor de Craciun de la Bucureşti, ediţia 2010, eveniment caritabil organizat de Asociaţia “Salvaţi Copiii” România.
BCR Chişinău s-a alăturat acţiunii de caritate „Festivalul Brazilor de Crăciun”, concurând la licitaţia bradului „Dorumetru”, realizat de sculptorul moldovean Valentin Vârtosu. Suma de 6.500 EUR oferită la cumpărarea bradului va fi dăruită asociaţiei Refugiul „Casa Mărioarei”, a cărei beneficiari sunt femeile-victime ale violenţei în familie, adăpostite în incinta centrului.
“Un Brăduţ-Dorumetru, un brăduţ măsurător de dor. Balanţa lui se înclină cu multă afecţiune şi dor spre cei mici, spre cei pentru care Pomul de Crăciun e cu adevărat o dulce poveste de iarnă. Un brad conceptualizat, care ne îndeamnă să pătrundem în universul transparent, comunicativ şi neprefăcut al copilului din noi, univers în care a ordona ar însemna a te juca”, aşa a descris sculptorul Valentin Vârtosu bradul său.
La crearea bradului au fost utilizate materiale scumpe, precum sticlă organică şi bronz, iar lucrul asupra lui a durat o lună.
Festivalul Brazilor de Crăciun, ajuns la cea de-a zecea ediţie, este un eveniment caritabil de amploare, fiind un prilej pentru a demonstra solidaritatea socială, prin donaţii care ajung direct şi transparent la copiii incluşi în programele Organizaţiei Salvaţi Copiii România.
După un comunicat BCR
