Belarusul lui Lukaşenko, similar României lui Ceauşescu

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, îşi conduce ţara pe acelaşi drum pe care conducea şi Nicolae Ceauşescu România la sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut, comentează marţi cotidianul moscovit Vedomosti.
La sfârşitul anilor 70, Ceauşescu a creat în România o ‘societate a abundenţei’ din contul unor credite din partea Occidentului în valoare de 22 de miliarde de dolari. În România, la acea dată, se găseau de toate sau aproape de toate, în timp ce simplii cetăţeni sovietici, precum şi cetăţenii altor state din Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), puteau numai spera la acestea. Dar mahmureala a început repede: în ciuda faptului că suma 17 miliarde de dolari, constituind credite comerciale pe termen scurt, a fost returnată repede din profitul obţinut din realizarea produselor, aceasta a creat o asemenea presiune asupra valutei naţionale că în România toate au început să fie restricţionate, ajungându-se până la limita de trei ore la curent electric.
Începând cu mijlocul anilor 80, ţara suferea de foame, iar securitatea îi suprima fără milă pe opozanţii regimului. În cele din urmă, pentru cele 5 miliarde de dolari – credite pe termen lung – România a fost nevoită să plătească 12 miliarde de dolari. În plus, soarta a 2 miliarde de dolari a rămas necunoscută. În 1989, datoriile erau achitate în totalitate, fapt demn de consemnat în Cartea Recordurilor Guiness.
Dar recordul de timp în care a căzut şi a fost condamnat la moarte Ceauşescu este deja o altă discuţie, susţine publicaţia.
Preşedintele Belarusului nu conştientiza prea bine, în 2010, consecinţele majorărilor salariale nesustenabile şi acordarea de credite întreprinderilor: voturile alegătorilor erau mai necesare. Dar Belarusul este o ţară saracă cu o mare cerere de consum. Primind cadouri din paretea conducătorului, cetăţenii au început să cumpere cu mic şi mare automobile străine şi alte desfătări specifice luxului vieţii occidentale sau ‘noilor ruşi’. Volumul importurilor a crescut, în primul trimestru al anului 2011, cu 45,1%, în timp ce exporturile cu doar 22%. Începând cu septembrie 2010, Belarusul a importat lunar mărfuri ce valorau cu un miliard mai mult decât exporturile. Importul automobilelor de import s-a dublat în primul trimestru al lui 2011, ajungând la 82.000 de unităţi.
Rezultatul acestui consum iraţional a fost deficitul de cont curent al balanţei de plăţi din primul trimestru al lui 2011, în sumă de 2,5 miliarde de dolari, din care 1,3 miliarde au fost finanţate pe seama reducerii rezervelor valutare. Belarusul nu a dorit să ia restul de  1,2 miliarde de dolari din rezerve, vânzarea valutei a fost oprită, iar prima tranşă a creditului de 1 miliard din fondul Comunităţii Economice Eurasiatice nu va ajunge mai devreme de începutul lunii iunie.
Belarusul a fost supus în lunile aprilie şi mai unei ‘raţii valutare’. La început, băncilor li s-a permis să comercializeze valută, dacă aveau. Apoi a avut loc o devalorizare controlată, dar asta nu a condus la sporirea valutei, în schimb piaţa s-a orientat către noi ţinte. Dacă s-ar lua drept punct de reper un curs oficial al dolarului de 3.000 de ruble, faţă de cel actual de 4.900, iar cel speculativ pe piaţa neagră de 10.000-12.000, consecinţele sunt comparabile cu şocul din Rusia din 1992 şi 1998. Singura diferenţă este că în Rusia produsele au apărut şi nu au dispărut, iar populaţia Belarusului se uită acum la rafturile goale.
Este evident că rezultatul acestui scenariu ar trebui să fie privatizarea activelor-cheie rămase, concluzionează publicaţia finanicară. Dar Lukaşenko nu vrea să se despartă de acestea. Într-o anumită măsură, el are dreptate: obiectivele economice se vor pierde odată cu puterea reală şi nimeni nu intenţionează să le returneze cetăţenilor viaţa tihnită de altă dată. AGERPRES