Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Băuturi contrafăcute la Ciocana

Băuturi contrafăcute la Ciocana

Serviciul investigarea fraudelor economice al Inspectoratului de Poliţie Ciocana, Chişinău, au descoperit un depozit clandestin de contrafacere a băuturilor alcoolice în cantităţi mari. Proprietarul depozitului s-a dovedit a fi un bărbat de 45 de ani, care avea tot necesarul pentru a îmbutelia sticlele cu coniac şi vin. Producţia era păstrată în condiţii antisanitare.

Poliţiştii au depistat nouă cisterne în care erau păstrate băuturile, timbre de acciz cu semne evidente de falsificare, etichete şi accesorii în asortiment, aparate de îmbuteliere a sticlelor precum şi sticle din plastic a câte 1,5 litri, pregătite pentru îmbuteliere, în număr de peste 1 000 de bucăţi.

Bărbatul nu a prezentat poliţiştilor nici un act sau certificat ce i-ar permite desfăşurarea activităţii. Potrivit informaţiilor preliminare, el transporta sticlele cu băuturi pe timp de noapte în raionul Ungheni, unde la încărca în trenul ce se deplasa spre oraşul Moscova. În acest context poliţiştii vor cerceta şi implicarea altor persoane în această afacere ilegală.

Pe marginea acestui caz a fost iniţiată o cauză penală pentru confecţionarea, deţinerea, vînzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false, care pevede închisoare pe un termen de până la cinci ani.