Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Bătaie în Adunarea Populară de…

Bătaie în Adunarea Populară de la Comrat între „băieţii fierbinţi”

Dezordine şi acţiuni violente în Adunarea Populară a Găgăuziei. O parte dintre deputaţii adunării cer demisia prezidiului organului legislativ, scrie gagauzinfo.md.

Potrivit sursei citate, şedinţa de astăzi a LEegislativului din Găgăuzia a început în mod obişnuit. După ritualurile tradiţionale de la început de şedinţă, la tribună a ieşit deputatul Grigore Morar, care a lansat critici la adresa lui Dmitri Constantinov, preşedintele Adunării Populare de la Komrat.

Cei prezenţi i-au cerut lui Constantinov să restabilească ordinea, dar acesta nu a avut acces la microfon.  Ex-preşedintele raionului Vulcăneşti, Serghei Cernev, a sărit peste masa prezidiului şi l-a lovit în faţă pe Constantinov.  Între timp, jurnaliştii au fost forţaţi să părăsească sala de şedinţe.

După primele 10 minute de conflict, la faţa locului au apărut colqaboratorii poliţiei. Membrii fracţiunii democrate din Adunarea Populară cer demisia lui Constantinov şi a întregului prezidiu. Potrivit unor martori, a fost atacat şi başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal. Serghei Cernev a fost escortat la Comisariatul de Poliţie de la Comrat.

Potrivit unor surse de la Comrat, şedinţa continuă.

Solicitat de ZdG, Dumitru Diacov, preşedinte de onoare al PD, a  declarat că incidentul de astăzi are la bază un conflict mai vechi între Cernev şi Formuzal, şi nu e vorba de un conflict politic. „Ei au conturi mai vechi, sunt băieţi fierbinţi. E regretabil. Sunt implicate relaţii personale mai adânci. Nu exclud că acest conflict este un început de campanie pentru alegerea Başcanului, dar nu aşa se fac campaniile”, a remarcat Diacov.