Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Barajul de la Ghidighici, nereparat…

Barajul de la Ghidighici, nereparat de jumate de secol

Lacul de acumulare Ghidighici a fost construit în anul 1962, iar barajul rezervorului de apă în anul 1964. De atunci, galeria de scurgere a apei nu a mai fost reparată şi necesită a fi renovată complet.

Specialiştii care l-au vizitat ieri au relatat că sunt abateri de la proiect în ce priveşte modul de evacuare a apei, şi apa se scurge pe sub baraj, în loc să treacă prin galeria de scurgere. Pentru proiectare sunt necesare circa 250 mii lei, iar lucrările de consolidare a barajului sunt estimate la cel puţin 3 milioane lei, se arată într-un comunicat al Primăriei Chişinău. 

În context, primarul Dorin Chirtoacă a menţionat că scopul vizitei de lucru la barajul lacului Ghidighici este de a afla starea lucrurilor de aici şi a stabili modul în care trebuie acţionat pe parcursul anului 2010 pentru a micşora pericolul de trecere a apei în alte condiţii decât cele prevăzute în proiect. Edilul-şef al capitalei a subliniat că chiar dacă barajul nu este în gestiunea Primăriei, ci al Întreprinderii „Apele Moldovei”, autorităţile locale se vor implica pentru a contribui la soluţionarea problemelor respective, având în vedere lipsa mijloacelor financiare cu care se confruntă administraţia centrală şi locală şi este vorba de securitatea oraşului Chişinău.

 Primarul capitalei a spus că o eventuală avarie sau distrugerea barajului rezervorului de apă de la Ghidighici poate conduce la inundarea parţială a municipiului şi a raionului Anenii Noi, în lunca râului Bâc. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, deşi la ora actuală nu există un asemenea pericol, trebuie consolidat barajul pentru a opri aceste scurgeri. Primarul capitalei a informat că va înainta Consiliului municipal un proiect privind alocarea surselor financiare pentru finanţarea cheltuielilor ce ţin de siguranţa barajului lacului Ghidighici.