Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Bani aruncaţi în căldarea cu…

Bani aruncaţi în căldarea cu flori

Potrivit serviciului de presa al MAI, acum o săptămână, în urma unor informaţii operative, ofiţerii Comisatiatului de poliţie Bălţi au fost anunţaţi că un profesor de chirurgie al Colegiului de medicină din municipiul Bălţi ia mită de la studenţi, în schimbul unor note mai bune la examenele de absolvire. 

În informaţie se mai declara că V. G., în vârstă de 58 de ani, a estorcat şi a primit de la o studentă 1500 de lei. Cadrul universitar, potrivit informaţiei MAI, a luat spagă, promiţându-i discipolei că va susţine examenul de stat cu bine. Colaboratorii de poliţie au intrat în biroul profesorului care, în timpul audierilor, a negat că ar fi primit bani de la vreun student. Poliţiştii au găsit 1500 de lei marcaţi cu cerneală şi praf iridiscent, au fost găsiţi într-o căldare cu buchete de flori.

Până în prezent pe numele lectorului au fost depuse mai multe  denunţuri, toate reclamând că acesta a cerut bani pentru susţinerea examenelor de stat, sumele variind de la 500 lei până la 300 de dolari SUA. Acum profesorul este cercetat în temeiul art. 324 Cod Penal al R. Moldova „Corupere pasivă”, riscând până la 7 ani de închisoare.

Persoane din anturajul lectorului susţin că reţinerea acestuia a fost înscenată şi că banii au fost plasaţi intenţionat în căldarea cu flori.

De la începutul anului 2009 poliţia a înregistrat 18 cazuri de corupere.