Autoritățile din regiunea transnistreană fac ce le place
Autoritățile din regiunea transnistreană au comis încălcri grave privind libera circulație a cetățenilor în Zona de Securitate. De aceea, delegația Comisiei Unificate de Control (CUC) a inclus acest subiect la ordinea de zi.
Din partea delegaţiilor au mai parvenit propuneri suplimentare la acest subiect, pentru a redresa şi debloca situaţia creată în activitatea Comisiei, însă componenta moldovenească a argumentat încă o dată viziunea sa privitor la necesitatea organizării şi desfăşurării monitorizării Zonei de Securitate, care ar putea fi efectuată imparţial de către experţii Misiunii OSCE, Federaţiei Ruse şi Ucrainei.
În scopul găsirii unei eventuale soluţii optime pentru depăşirea blocajului în care se află CUC, delegaţiile vor mai examina suplimentar subiectul privind monitorizarea Zonei de Securitate, iar co-preşedinţii delegaţiilor în comun cu Misiunea OSCE şi reprezentanţii Ucrainei vor desfăşura o întrunire suplimentara pe acest subiect în or. Bender.
În pofida ultimelor evoluţii din regiune, delegaţia R. Moldova în CUC a făcut o adresare faţă de practica încălcărilor din partea structurilor de forţă transnistrene în Zona de Securitate şi anume ce ţine de reţinerea şi răpirea pe 29 noiembrie curent a căpitanului de poliţie Veaceslav Ghenciu, membrul grupului mixt de anchetă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie în or. Bender.
Acţiunile distructive menţionate confirmă încă o dată propunerile expuse anterior de către participanţii operaţiunii de pacificare privind necesitatea efectuării unei monitorizări imparţiale a situaţiei curente în Zona de Securitate de către experţi internaţionali şi independenţi sub egida OSCE.