Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Autorii exploziei de Hramul oraşului…

Autorii exploziei de Hramul oraşului se cer la libertate

Doi dintre autorii deflagraţiei din 14 octombrie 2009 din centrul capitalei, care au încasat ani grei de puşcărie, au solicitat să fie achitaţi. Aceştia sunt Vasili Zaharov şi Alexei Gînu, care au contestat la Curtea de Apel sentinţele prin care au fost condamnaţi şi au solicitat pronunţarea unei noi hotărâri de achitare.

Potrivit Procuraturii Generale, procurorii Curţii de Apel Chişinău au adus probe suficiente şi au reconfirmat vinovăţia celor doi, astfel încât apelul inculpaţilor a fost respins ca nefondat cu menţinerea sentinţei atacate în vigoare.

Amintim că, prin sentinţa Judecătoriei Buiucani, inculpaţii au fost condamnaţi:

  • Bujac Eugeniu – 17 ani închisoare în penitenciar de tip închis:

– tentativă de omor intenţionat asupra a mai multor persoane

– circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope fără scop de înstrăinare

– păstrarea ilegală a muniţiilor.

  • Zaharov Vasili – 16 ani închisoare în penitenciar de tip închis.

– tentativă de omor intenţionat asupra a mai multor persoane

– păstrarea ilegală a muniţiilor.

  • Gînu Alexei – 14 ani închisoare în penitenciar de tip închis.

– tentativă de omor intenţionat asupra a mai multor persoane

  • În privinţa lui Dari Timur – procesul penal a fost încetat din motivul intervenirii decesului făptuitorului.

Instanţa a dat această sentinţă, după ce procurorii au demonstrat că, în seara de 14.10.2009, în scopul realizării planului elaborat din timp de a comite omorul mai multor persoane, Bujac Eugeniu, împreună cu Zaharov Vasili şi Gînu Alexei, s-au deplasat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde era sărbătorit Hramul oraşului. Pentru a pune în aplicare planul criminal, Zaharov Vasile le-a propus coparticipanţilor să arunce în mulţimea adunată o grenadă de luptă, model „RG-42” , pe care acesta o primise anterior de la ruda sa Dari Timur. Astfel, Bujac Eugeniu s-a înfiltrat printre grupurile de persoane care sărbătoreau în preajma Arcului de Triumf, unde a scos inelul de siguranţă de la focos şi a aruncat grenada în mulţime, după care a părăsit locul infracţiunii.

În urma acţiunilor infracţionale ale celor trei, au fost cauzate leziuni corporale de diferite grade de gravitate la 37 de persoane.

Bujac Eugeniu a mai fost învinuit de procurori de prepararea şi întrebuinţarea ulterioară a substanţelor narcotice (metamfetamin în cantitate de 0,11 şi 0,12 grame de amfetamin), care se atribuie la substanţe psihotrope, în cantităţi mari.

În urma acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor investigativ – operative, printre care interceptarea convorbirilor telefonice, identificarea operativă şi urmăririle tainice, au fost stabilite adresele de domiciliu ale acestora, legăturile criminale, precum şi factorii ce atestă atribuţia figuranţilor privind producerea deflagraţiei.

Ca urmare, la 9 şi 10 iunie curent au fost efectuate percheziţii la domiciliile învinuiţilor, în urma cărora au fost acumulate mai multe probe care au demonstrat implicarea lor directă sau indirectă la comiterea crimei.

Fiind audiaţi ei au recunoscut vinovăţia, declarînd cu lux de amănunte despre circumstanţele comiterii infracţiunii.

În iunie 2010 cetăţenii Bujac Eugeniu, Zaharov Vasile, Gînu Alexei şi Dari Timur au fost reţinuţi, iar deja în august 2010 procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat dosarul spre examinare în instanţa de judecată.

Urmărirea penală pe acest caz a fost efectuată de Secţia exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale a Procuraturii Generale.