Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Atentat eşuat în Chişinău?

Atentat eşuat în Chişinău?

Nicolae Răileanu, unul din directorii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), a scăpat doar cu câteva leziuni uşoare după ce automobilul său a explodat marţi seara, în jurul orei 22.00, pe str. Nicolae Testemiţeanu din sectorul centru al Capitalei, chiar în momentul în care Răileanu încerca să intre în el. Maşina, un Mitsubishi Outlander, a ars în totalitate. Flăcările au cuprins şi un microbuz aflat în apropiere.

Adrian Jovmir, purtătorul de cuvânt al Comisariatului General de Poliţie, a declarat pentru ZdG că s-a efectuat o cercetare la faţa locului, fiind pornit un dosar penal în baza art. 197, al. 2, Cod Penal, „Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor”. Conform acestui articol, vinovaţii se pedepsesc cu închisoare de până la 6 ani. Jovmir susţine că, în prezent, se efectuează expertize criminalistice, pentru a constata cauza producerii deflagraţiei. Proprietarul automobilului s-a ales cu leziuni uşoare, iar acum se află în afara oricărui pericol. Jovmir ne-a anunţat că, deocamdată, nu există niciun suspect pe acest caz.

Purtătorul de cuvânt al CGP susţine că Nicolae Răileanu urmează a fi audiat, pentru a fi stabilite toate circumstanţele incidentului. „Versiunea urmează să fie prelucrată”. Jovimr nu ne-a putut spune de ce s-a deschis un dosar penal conform art. 197, Cod Penal, şi nu pentru tentativă de omor, dar a precizat că, pe viitor, Procuratura, ca organ ierarhic superior, ar putea dispune iniţierea unui asemenea dosar. „Deocamdată sunt colectate probe”, a precizat Jovmir.

Nicolae Răileanu a activat anterior, timp de mai mulţi ani, în cadrul Poliţiei Criminale. Ulterior, acesta a reprezentat Partidul Alianţa „Moldova Noastră” la Comisia Electorală Centrală. Răileanu este de profesie jurist.
El a calificat cele întâmplate drept tentativă de omor, dat fiind faptul că, anterior, de mai multe ori a fost ameninţat.