Atac la un schimb valutar și o bancă
Astăzi, 11 decembrie curent, în jurul orei 11.30 au fost atacate un schimb valutar și o filială a unei bănci comerciale din orașul Bălți.
Astfel, o singură persoană necunoscută, de gen masculin, cu cagulă pe cap, înnarmată cu un pistol traumatic, a sustras de la un schimb valutar situat pe teritoriul unei piețe din orașul Bălți mijloace bănești în sumă de circa 4 600 de lei. În scurt timp, aceeași persoană a traversat strada și a intrat într-o filială a unei bănci comerciale. Aici, persoana a efectuat două împușcături, rănind ușor paznicul care a încercat să-l imobilizeze, după care a fugit într-o direcție necunoscută, fără a sustrage careva bunuri materiale.
La moment, poliția desfășoară un complex de măsuri necesare pentru a stabili toate circumstanțele în care s-au produs aceste cazuri îndreptate la identificarea și reținerea suspectului.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 188 CP al RM. Legislația prevede privare de libertate de pînă la 8 ani.