Astăzi, la Moscova, Andrei Stratan discută cu Serghei Lavrov
În cursul zilei de 5 mai curent, Andrei Stratan, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R. Moldova, efectuează o vizită de lucru la Moscova, unde va avea o întrevedere cu Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.
Agenda discuţiei va include subiecte ce ţin de stadiul actual al relaţiilor bilaterale moldo-ruse şi perspectivele dezvoltării acestora, mersul preşedinţiei R. Moldova în organele statutare ale CSI, precum şi se vor aborda teme de interes reciproc, se precizează într-un comunicat de presă al MAEIE.