Astăzi, INVESTIREA
Astăzi, începând cu ora 14.00, vor avea loc ceremoniile oficiale de investire a preşedintelui ales, Nicolae Timofti, în funcţia de şef al statului. Evenimentul va începe la Palatul Republicii, unde Nicolae Timofti, cu mâna pe Constituţie, va depune jurământul constituţional în calitate de preşedinte al ţării.
Nicolae Timofti va depune jurământul în fața unui public numeros: deputaţi, judecătorii Curţii Constituţionale, membri ai CEC, miniştri, judecători ai Curţii Supreme de Justiţie, reprezentanţi ai corpului diplomatic, reprezentanţi ai cultelor, lideri ai partidelor politice, reprezentanţi ai comunităţilor naţional-culturale, conducători ai adminsitraţiei publice locale, alte personalităţi notorii.
După depunerea jurămândurlui, preşedintele ales va primi Colanul Prezidențial, despre care presa a scris că ar costa circa 10 mii de euro.
La ora 15.00, noul președinte ales va depune flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, după care, la Reşedinţa de Stat, va avea loc ceremonialul militar-protocolar.