Astăzi, BEC a anunţat rezultatele finale ale referendumului
Biroul Electoral Central a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie, pentru demiterea preşedintelui României.Potrivit BEC, 46,24% dintre românii cu drept de vot au venit la urne, dintre care 87,52% au votat pentru demitere, iar 11,15% au spus nu.
Conform datelor BEC, referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu nu a întrunit numărul de voturi necesare pentru a fi validat. La vot ar fi trebuit să se prezinte 50% plus unu din numărul alegătorilor.
Biroul Electoral Central urmează să semneze procesul-verbal privind rezultatele referendumului, apoi să îl trimită la Curtea Constituţională pentru validare sau invalidare.
Cel mai probabil joi, Curtea Constituţională se va pronunţa în privinţa referendumului.
USL a anunţat că va sesiza Curtea Constituţională în privinţa boicotului lui Traian Băsescu şi al PDL.
USL cere ca, atunci când se calculează cvorumul, să se ia în calcul cifra reală a românilor cu drept de vot, respectiv, aproximativ 16 milioane de români cu drept de vot şi nu 18 milioane, situaţie în care referendumul ar fi declarat valabil.
cotidianul.ro