Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Asasini în Italia, ascunşi în…

Asasini în Italia, ascunşi în Moldova

ombre_sul_giallo_moldovaRecent, presa italiană a elucidat cazul Anei Bălănuţ, o tânără din Moldova care s-a folosit de credulitatea compatrilor săi din Italia, colectând de la ei sume mari de euro pentru eliberarea unor vize, apoi dispărea. Poliţia italiană a dezvăluit o întreagă listă de infractori din R.Moldova, unii dintre ei chiar participanţi la omoruri, care nu pot fi pedepsiţi, deoarece ei stau ascunşi în Moldova iar autorităţile de la Chişinău nu are acorduri cu autorităţile Schengen în sensul pedepsirii vinovaţilor. Ana Bălănuţ colecta câte trei mii de euro pentru acte false vândute conaţionalilor. Ea activa la Montecchio Maggiore, în Vicentino, Italia. Potrivit legii, autorităţile din Italia, dar şi din Moldova, apreciază acţiunile ei ca ăn baza prevederilor Codului Penal. În Italia cazul Anei ar fi pedepsit cu trei ani de închisoare. În Moldova – cu 25 de ani.
Cu trei săptămâni în urmă , carabinierii italieni au arestat-o pe Ana Bălănuţ iar cazul ei a fost comunicat autorităţilor juridice din Moldova, în care se mai cere extrădarea acestei persoane.

Dar calea justiţiei se pare că e unisens. Deoarece Moldova nu-şi asumă obligaţia să predea Italiei delincvenţii care au făcut crime în spaţiul comunitar, după care s-au ascuns acasă.

Un caz similar este cel al lui Vasile Coceban, despre care autorităţile din Italia au stabilit că este unul din participanţii la omorul lui Marzio Colturani, medic milanez omorât în urma unui furt în casa acestuia. Complicii erau în cinci. Unul din ei, Vasile Coceban a fugit în Moldova.

Senatorul Sandro Mazzatorta, a înaintat o interpelare Guvernului şi Ministrului Juridic, Angelino Alfano, pentru iniţierea unei colaborări cu Moldova în vederea unui acord de extrădare şi asistenţă juridică. Sensul acestei cooperări rezidă în identificarea şi tragerea la răspundere a infractorilor.

Procuratura din Milano a şi înaintat un mandat european de arest pentru Coceban. Dar autorităţile din Moldova au înaintat lui Bruna Albertini, Ministerul Public din Italia un fişier cu poza celui dat în căutare şi atât, scrie „Il Giornale”.
Moldova nu se află în spaţiul Schengen şi nu are tratate bilaterale cu Italia pentru extrădare de persoane. Astfel, Vasile Coceban s-a ascuns cu succes în Moldova.La fel au procedat Angela Biriukova şi Valeriu Luchin, doi cetăţeni ai R.Moldova, condamnaţi la 30 de ani de detenţie pentru omorul avocatului Antonio Colacioppo, asasiant la Ascoli Piceno în 1999. Asasinii au locuit nederanjaţi în Moldova timp de şapte ani. Într-un final, au fost prinşi, dar nu de autorităţile din Moldova, ci de cele din Ucraina, în timp ce aceştia s-au aflat la graniţa ucraineană. Şi Gheoghe Vacaru, a fugit acasă după ce a omorât la Veneţia patronul la care muncea. S-a aflat în libertate 15 luni după care a hotărât să se întoarcă în Italia. Aici îl aşteptau cu braţele întinse fratele său şi poliţia.

Lilia Bicec, Italia

Imagine: Presa din Italia discuta  crimele comise de cetatenii din R.Moldova