Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Artişti din R.Moldova vor cânta…

Artişti din R.Moldova vor cânta în noaptea de Revelion la Botoşani

Botoşănenii sunt invitaţi de municipalitate să întâmpine Anul Nou în stradă. Spectacolul va începe la 21.00 şi va fi prezentat de Mihai Mitoşeru. În acest an vor evolua pe scena amplasată lângă Monumentul Răscoalei de la 1907 Ciro de Luca, Andrada, Ştefania Puiu, Fiesta Cabaret Latino (formaţie de dansuri), Rada (trupă din Republica Moldova), Aurel Moldoveanu şi Fly Project. Reprezentanţii municipalităţii botoşănene luau ieri în calcul posibilitatea ca înaintea acestor artişti să urce pe scenă componenţii grupului „Cheia sol”, condus de Oana Puşcaşu. „Vom aduce trupe care abordează mai multe stiluri muzicale şi asta pentru a veni în întâmpinarea aşteptărilor botoşănenilor”, a declarat viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

La cumpăna dintre ani va fi lansat tradiţionalul foc de artificii, iar viceprimarii Cătălin Alexa şi Florin Ghiorghiţă vor urca pe scenă pentru a adresa urări botoşănenilor. Spectacolul de artificii va fi asigurat cu un material care a luat locul I la concursul european de profil. Lansarea se va face de pe Baia Centrală. „Este cel mai sigur material, iar focul de artificii va fi cu totul deosebit prin amploare, culoare şi desen”, a spus Costel Mereuţă, reprezentantul firmei care va asigura lansarea.Manifestarea se va încheia la ora 1.20. Pentru ca evenimentul să se deruleze în bune condiţii în zonă vor fi prezenţi poliţişti comunitari, jandarmi şi poliţişti.

Circulaţia va fi blocată la cumpăna dintre ani pe Bulevardul „Mihai Eminescu”, pe porţiunea cuprinsă între Străzile Marchian şi Octav Onicescu, în intervalul orar 19.00-02.00.

Manifestările au costat 19.000 de euro

Spectacolul de Revelion a presupus un efort financiar de 19.000 de euro, o parte din bani provenind din sponsorizări. Numai focul de artificii va costa 10.000 de lei. Reprezentanţii municipalităţii au pregătit şi câteva sticle cu şampanie care vor fi oferite spectatorilor. „Sunt vremuri de criză, dar ne-am simţit obligaţi să organizăm acest spectacol pentru toţi cei care nu au avut posibilitatea să petreacă Revelionul la o cabană sau la restaurant”, a mai precizat Florin Ghiorghiţă. Dorohoienii vor fi uraţi în centru

Şi municipalitatea dorohoiană a pregătit un program special pentru 31 decembrie. În acest an, pe pietonalul din centru vor evolua şapte formaţii de mascaţi, respectiv Gară, Plevna, Olinescu, Datina Dorohoi, Trestiana, Sumanaru şi Ansamblul „Cordăreanca”. Spectacolul va începe la ora 16.30 şi se preconizează că va dura aproximativ patru ore. În final dorohoienii vor avea parte de un foc de artificii de cel puţin 10 minute, care va costa aproximativ 10.000 de lei. „Cu siguranţă va fi un foc de artificii mai spectaculos ca la Zilele Dorohoiului” a precizat Dorin Alexandrescu, primarul Dorohoiului.

În afara focurilor de artificii din cele două municipii, până ieri la prânz Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a emis un acord şi pentru cel de la Flămânzi. Asta în condiţiile în care anul trecut s-au dat 15 astfel de autorizaţii.

Petreceri supravegheate de jandarmi

Numărul mare al manifestărilor organizate în aceste zile îi va ţine în alertă pe jandarmi. Astfel, de azi şi până pe 2 ianuarie, efective mărite vor fi angrenate în misiuni de ordine publică. Peste 90 de ofiţeri şi subofiţeri vor veghea la buna desfăşurare a manifestărilor de la sfârşit de an din Botoşani, Dorohoi şi Săveni. În zilele următoare patrule de jandarmi vor fi prezente în zona bisericilor din municipiul Botoşani cu ocazia desfăşurării slujbelor religioase de Sfântul Vasile, iar spre seară vor acţiona în zona unor discoteci din Todireni, Şendriceni, Vârfu Câmpului, George Enescu, Cristineşti, Flămânzi.

Monitorul de Botoşani