ARHIVA ZdG: Culisele microbuzelor. Câți oameni „se hrănesc” de la un singur microbuz?
Şapte firme, majoritatea dintre ele cu persoane influente în spate, administrează aproape 80% dintre rutele de microbuze care circulă zilnic în mun. Chişinău, asta deşi, oficial, cele 72 de rute existente sunt administrate de nu mai puţin de 19 firme. Ziarul de Gardă a publicat în lunile aprilie-mai ale anului 2012 o investigaţie cu privire la problema microbuzelor din Chişinău. Și atunci, ca și acum, șoferii anunțau că doresc 5 lei pentru o călătorie. De atunci, lucrurile nu s-au schimbat aproape deloc. Nu s-au schimbat nici stăpânii rutelor, nici profitul, nici oamenii care „se hrănesc” de pe urma unui microbuz.
La începutul anilor ‘90, transportul public nu făcea faţă fluxului mare de călători, pentru că în capitală veneau tot mai mulţi oameni. Aşa au apărut rutele ocazionale. Iniţial, acestea funcţionau haotic şi aveau în prim-plan oportunişti, care observau locurile unde sunt mai mulţi oameni şi organizau, cu diferite mijloace de transport, curse dintr-o parte în alta a oraşului, de la pieţele din capitală în centrul oraşului şi viceversa. Unu, doi, trei, cinci? Costul unei călătorii era un leu, iar profitul oportuniştilor — unul foarte mare. După ce business-ul a funcţionat nestingherit câţiva ani, Primăria a hotărât să se implice.
Iniţial, au apărut doar câteva rute, care funcţionau semioficial. La mijlocul anilor ‘90, însă, s-a hotărât oficializarea totală a acestui tip de transport. Cursele erau sub jurisdicţia Primăriei, care elibera fiecărui şofer în parte «fişe rutiere», iar toată lumea care dorea să activeze plătea o taxă lunară autorităţii publice. Peste câţiva ani, Primăria i-a obligat pe cei care doreau să activeze pe rutele din capitală să-şi creeze întreprinderi individuale. Astfel, la un moment dat erau şapte-opt sute de asemenea întreprinderi în acest domeniu, pentru că fiecare om cu microbuz avea întreprindere individuală. Despre banii în plic pentru a cumpăra o rută sau alta se vorbea deschis.
Persoanele cu statut înalt obţineau cele mai profitabile rute, ceilalţi rămâneau cu restul. În timpul crizei din ‘98, când preţurile au sărit în aer, multă lume a renunţat la business. Tot în acea perioadă, Ion Mămăligă, care intrase de curând “în pâine», a hotărât să creeze Asociaţia Transportatorilor Privaţi (ATP), al cărei preşedinte este şi astăzi. Rolul ATP este de a apăra drepturile transportatorilor privaţi. De atunci, lucrurile au început să evolueze, la fel ca şi preţurile. De la un leu s-a trecut la doi, apoi la trei. Acum transportatorii privaţi cer cel puţin cinci lei pentru o călătorie cu microbuzul, iar doleanţa se pare că le va fi acceptată în câteva săptămâni.
Vedeţi în continuare articolele complete, publicate cu titlul:
