Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Alcool, ţigări şi dosare penale

Alcool, ţigări şi dosare penale

Poliţiştii români au confiscat 1.600 de pachete de ţigări şi peste 900 de litri de alcool de la persoane suspecte de evaziune fiscală. 10 percheziţii au fost efectuate de oamenii legii în localităţile Cuza Vodă, Independenţa, Alexandru Odobescu, Vlad Ţepeş şi Vâlcelele, din Judeţul Călăraşi, la domiciliile mai multor persoane, suspecte de evaziune fiscală, prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile. Bunurile contrafăcute în valoare de circa 19.000 de lei au fost confiscate de poliţişti, scrie Adevărul.Ofiţerii şi agenţii de ordine publică au fost sprijiniţi în activităţile desfăşurate de poliţişti din cadrul I.P.J. Călăraşi Serviciul de Investigarea Fraudelor, Serviciul de Intervenţie Rapidă şi de o grupă de jandarmi.

La percheziţiile efectuate la domiciliile a şase persoane au fost găsite 1.698 de pachete de ţigări, netimbrate, de provenienţă Republica Ucraina şi Republica Moldova şi mai multe bidoane din plastic în care se aflau 912 litri de lichid incolor, ce pare a fi alcool. Bunurile au fost ridicate de poliţişti pentru continuarea cercetărilor în dosarele penale întocmite conform Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, mai arată sursa citată.