Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Al doilea Război Mondial a…

Al doilea Război Mondial a trecut, dar obiectele explozive au rămas

Geniştii Armatei Naţionale au neutralizat, în luna noiembrie curent, 128 de obiecte explozive.
Potrivit locotenent-colonelului Serghei Chilivnic, specialist principal în cadrul secţiei Geniu a Armatei Naţionale, cea mai recentă misiune de deminare a avut loc la 29 noiembrie curent, în satul Pîrîta, raionul Dubăsari, unde geniştii militari au depistat şi neutralizat un proiectil de artilerie,
calibru 152 mm, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

obiecte-explozibileÎn perioada de referinţă, într-o gospodărie din oraşul Ocniţa au fost depistate 10 proiectile de artilerie, calibru 76 mm. Tot în luna noiembrie, în satul Valea Florii, raionul Hînceşti, în urma lucrărilor agricole au fost identificate şapte proiectile de artilerie, calibru 122 mm, şi o bombă de
la aruncător, calibru 82 mm.

Sursa a specificat că alte tipuri de muniţii au fost găsite şi lichidate în mun. Bălţi şi raioanele Orhei, Ştefan Vodă, Dubăsari și Donduşeni.

În anul curent, geniştii Armatei Naţionale au efectuat 246 de ieşiri pentru executarea misiunilor de deminare şi au nimicit 1 095 de obiecte explozive, în diferite localităţi ale ţării.