Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Ajustarea preţurilor la medicamente se…

Ajustarea preţurilor la medicamente se amână

CCCEC a oferit farmacistilor un ragaz pina la 17 ianuarie pentru ajustarea preturilor,  conform Catalogului national. Diminuarea preţului la medicamente, asigurarea securităţii farmaceutice a R. Moldova , facilitatarea accesului păturilor social- vulnerabile la medicamentele de primă necesitate la un preţ rezonabil si Mecanismul de formare a preţurilor la produsele farmaceutice în conformitate cu prevederile Hotarîrii Guvernului nr. 525 din 22.06.2010 cu privire la regulamentul de aprobare şi înregistrare a preţurilor de producător la medicamente – acestea au constituit principalele subiecte ale sedintei din 24 decembrie, desfasurata la CCCEC.

Întrunirea a fost prezidată de către ministrul sanatăţii, Vladimir Hotineanu şi vicedirectorul CCCEC, Alexei Secrieru, cu participarea reprezentanţilor din cadrul Serviciului de avizare şi monitorizare a preţurilor(Ministerul Sănătăţii), Serviciului Vamal, Inspectoratului Fiscal  Principal de Stat şi a agenţilor economici ce desfăşoară activitatea farmaceutică pe teritoriul Republicii Moldova.

Importatorii de medicamente au fost informati despre preturile pe care trebuie sa le afiseze incepind cu 1 ianuarie 2011 si care trebuie sa corespunda cu cele inregistrate in Catalogul national de preturi. Chiar daca acestia si-au facut stocuri enorme de produse, atit Centrul cit si Ministerul sanatatii i-au avertizat asupra sanctiunilor care vor surveni in cazul neconformarii.

Potrivit Codului Contravenţional vor fi aplicate sancţiuni sub formă de amenzi, fiind posibila chiar si retragerea licenţelor de activitate.

Conducerea CCCEC a anuntat ca ofera un ragaz agentilor economici pina la 17 ianuarie 2011 ca sa faca regula in preturi, iar dupa aceasta vor incepe controalele si, in caz de nereguli si  sanctiunile.

Anmintim ca potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 525, începînd cu 1 ianuarie 2011 preţul cu ridicata şi cu amănuntul la produsele farmaceutice importate urmează a fi stabilit în baza preţului inclus în Catalogul Naţional de preţuri de producător la medicamente. Astfel, preţurile la medicamente urmează a fi revizuite, fapt ce va duce la scăderea considerabilă a preţurilor de comercializare ale acestora. Acest Catalog urmează a fi completat către 27.12.2010 cu peste 2000 titluri de produse medicamentoase.

Menţionăm că implementarea funcţională a noului mecanism de monitorizare şi control a preţurilor la produsele farmaceutice este o premiză a ajustării sectorului dat la cerinţele Comunităţii Europene.