Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Accidentul de la Bulboaca a…

Accidentul de la Bulboaca a ajuns în judecată

Procuratura Transporturi a expediat Judecătoriei din Anenii Noi cauza penală de învinuire a şoferului microbuzului de pe ruta Şerpeni-Chişinău care a provocat un accident soldat cu 8 morți. Bărbatul este învinuit de „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport care a cauzat decesul a două sau mai multor persoane”.

Potrivit actului de inculpare întocmit de procurori, la 1 noiembrie 2011, şoferul microbuzului de pe ruta Şerpeni-Chişinău, în apropiere de satul Bulboaca, Anenii Noi a ignorat semnalul roșu al semaforului şi alarma sonoră, şi a traversat linia de cale ferată, fiind lovit de un tren. În urma accidentului au murit opt oameni.

Actualmente, inculpatul se află în stare de arest preventiv, iar dacă instanţa de judecată îl va găsi vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 5 ani.