Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   A murit la 112 ani

A murit la 112 ani

La 13 februarie, Teresa Dosaigües a împlinit vârsta de 112 ani. Femeia a locuit mult timp singură, iar de anul trecut a fost internată la un azil de bătrâni.

Cea mai longevivă femeie din Spania a murit ieri la vârsta de 112 ani, anunță astăzi ziarul „ADN„. Născută în anul 1898, în localitatea La Morera de Montsant (Tarragona), Teresa Dosaigües era considerată drept femeia care avea cea mai mare vârstă din Spania. De curând, la data de 13 februarie, ea a sărbătorit împlinirea a 112 ani.

Femeia locuia într-un azil de bătrâni din Reus. Ea fusese internată în aici, la sfârșitul anului trecut, când a suferit un accident la încheietura unei mâini. Până în acel moment, starea sa de sănătate a fost foarte bună.

Teresa Dosaigües a fost mezina unei familii cu cinci copii. De mică a locuit cu sora sa mai mare în Barcelona, unde s-a și căsătorit. Aici a stat până în anul 1947, când, din motive de sănătate a soțului său, s-a mutat în localitatea Cornudella de Montsant. La scurt timp ea a rămas singură. Soțul său a decedat și Teresa nu s-a mai căsătorit. A locuit mult timp singură, până la vârsta de 91 de ani, când cu ea s-a mutat o nepoată.

dupa Adevarul