A fost găsită persoana care a săvârșit un atac asupra casei preşedintelui raionului Căuşeni
Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală şi a expediat în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a unui tânăr, care acum două luni, ar fi atacat cu 3 cocktail-uri Molotov casa Preşedintelui raionului Căuşeni.
Inculpatul are 20 de ani şi este locuitor al raionului Căuşeni. În acţiunile inculpatului, procurorii au reţinut comiterea infracţiunilor de ameninţare cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii şi tentativă de distrugere intenţionată a bunurilor altei persoane, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari, săvârşită prin incendiere.
Amintim că incidentul s-a produs pe 11 septembrie curent, la ora 02:40, când inculpatul, împreună cu alţi doi complici au aruncat 3 cocktail-uri Molotov în direcţia casei Preşedintelui raionului Căuşeni. Intenţiile acestora însă nu au fost duse până la sfârşit, deoarece doar una din sticlele cu inflamabil s-a aprins, incendiul fiind observat imediat şi stins de către proprietarii casei.
Procurorii continuă acţiunile de urmărire penală în privinţa complicilor inculpatului, care au fost anunţaţi în căutare internaţională, pe numele lor fiind eliberate mandate de arestare.