8500 de metri – nou bloc de studii pentru studenţii ASEM
În acest an ASEM împlineşte 20 de ani de la foindare şi a inaugurat anul şcolar cu deschiderea unui bloc nou de studii.
La inaugurarea festivă a noului bloc a participat Vlad Filat, prim-ministrul Republicii Moldova, alţi oficiali, printre care şi absolvenţi de onoare ai ASEM.
Beneficiarii condiţiilor noului bloc de studii sunt studenţii şi profesorii facultăţilor Finanţe şi Contabilitate, ai Şcolii Masterale de Excelenţă în Business şi Economie, dar şi restul studenţilor ASEM, întrucât în noul bloc a fost amplasată şi Biblioteca ştiinţifică a instituţiei.
Blocul de 8 500 metri pătraţi, etajat în 8 nivele, construit timp de 5 ani şi amenajat conform celor mai moderne rigori tehnice şi didactice, după o investiţie de peste 100 mln lei, vine să întregească, să încununeze chiar, arhitectura structurală a ASEM compusă din 5 blocuri de studii, 7 cămine, un Complex Sportiv modern, un Incubator de Afaceri pentru studenţii care vor să se lanseze în business, o bază de odihnă la Vadul lui Vodă ş.a.
Serviciul Relaţii Publice,
ASEM