Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   7 octombrie pentru 7 aprilie

7 octombrie pentru 7 aprilie

Miercuri, 7 octombrie, la jumătate de an de la protestele din aprilie, va fi organizat un miting de comemorare a victimelor acelor evenimente. Potrivit organizatorilor, ex-parlamentara Valentina Cuşnir şi jurnalistul Ghenadie Brega, evenimentul va avea loc la monumentul lui Ştefan cel Mare din Piaţa Marii Adunări Naţionale, începând cu ora 18.00. Amintim că în timpul protestelor din aprilie 2009 mii de persoane s-au opus rezltatelor alegerilor de la 5 aprilie. În urma acelor evenimente sute de persoane au fost reţinute de forţele de ordine, majoritatea s-au plâns că au fost supuşi torturii din partea oamenilor legii. Totodată, presa a scris despre câteva persoane decedate în condiţii suspecte printre care Valeriu Boboc, 23 de ani, Eugen Ţapu, 26 de ani, Ion Ţâbuleac, 22 de ani, Maxim Canişcev de 20 de ani.

A.N.