7 iulie, Ziarul de Gardă
La 7 iulie, Ziarul de Gardă publică o analiză inedită despre «Ostaticii de la Palanca». Aflaţi ce fac oamenii din această localitate, după cedările teritoriale făcute de Chişinău către Ucraina. Tot aici aflaţi dacă decretele lui Kirov mai pot fi utile diplomaţiei din R. Moldova.
ZdG a ajuns în „culisele” judecătorilor de la Curtea de Apel Bălţi care urmează să decidă, pe 8 iulie, dacă Dorin Chirtoacă rămâne sau nu primar de Chişinău. Aflaţi din articol cine sunt judecătorii care vor decide soarta primarului de Chişină, ce vârstă, ce experienţe, dar şi ce proprietăţi au aceştia.
Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, explică, la rubrica EXCLUSIV, de ce avem nevoie de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi dacă, în R. Moldova, mafia e mai puternică sau nu decât statul.
Investigaţiile ZdG demonstrează că traficanţii de uraniu rămân la libertate în R. Moldova. „La o săptămână după reţinerea unui grup de persoane acuzat de comercializarea ilegală a unui container cu uraniu îmbogăţit, instanţa de judecată abia urmează să pronunţe decizia cu privire la persoanele care au adus o încărcătură similară în Moldova în septembrie 2010. De menţionat că niciunul dintre cei acuzaţi de trafic şi vânzare ilicită de urnaiu atât în 2010, cât şi în 2011 nu se află în custodia poliţiei”, scrie ziarul.
Suplimentul Circ în TramVai publică despre „Urinoterapia din Parlament”, constată „Cine ţine banii în saci?”, dar şi cine sunt „Judecătorii care vor fi demişi”. Nu rataţi şi „Tableta cu anunţuri”.