47 de elevi, uciși într-un atac sinucigaș cu bombă
Patruzeci și șapte de elevi și-au pierdut viața luni în explozia unei bombe într-o școală din Potiskum, oraș în nord-estul Nigeriei, informează agențiile internaționale de presă. Explozia de la colegiul din Potiskum, statul Yobe, s-a produs în momentul în care elevii erau adunați, ca în fiecare dimineață, în curtea școlii, înainte de începerea cursurilor.
„Elevii erau adunați pentru reuniunea de dimineață și la un moment dat, pe la ora 07:50, ceva a explodat în mijlocul lor, făcând un zgomot puternic”, a declarat pentru AFP unul din profesori.
„A avut loc o explozie provocată de un sinucigaș cu bombă”, a spus purtătorul de cuvânt al poliției. „Avem 47 de morți și 79 răniți”, a precizat el, susținând că extremiștii islamici sunt considerați responsabili de acest atac.
De la începutul insurecției lor, în 2009, islamiștii, care doresc crearea unui stat islamist în nordul Nigeriei, au comis numeroase atacuri împotriva școlilor, care, în opinia lor, oferă o educație influențată de valorile occidentale. În februarie, indivizi înarmați au deschis focul și au lansat explozivi în dormitorul unui internat din Buni Yadi, tot în statul Yobe, ucigând 40 de adolescenți. Yobe este unul din cele trei state unde acum un an și jumătate a fost instituită legea marțială ca urmare a atentatelor sângeroase comise de Boko Haram.
Sursa foto: libertatea.ro