Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   30 de zile de arest…

30 de zile de arest pentru profesorul universitar învinuit de trafic de copii

La demersul Procuraturii Generale,  Judecătoria Centru a aplicat în privinţa profesorului universitar măsura preventivă sub formă de arest, eliberând un mandat pe un termen de 30 zile.

Amintim că, săptămâna trecută, fusese reţinut preventiv un profesor universitar din cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmaceutică „Nicolae Testimiţanu”. Ulterior, procurorii i-au înaintat învinuirea în comiterea infracţiunii de instigare la recrutarea copiilor în scop de exploatare sexuală.

Potrivit Procuraturii Generale, profesorul este învinuit că ar fi instigat o altă persoană de a recruta băieţi minori pentru a întreţine cu aceştia raporturi sexuale. În cadrul acţiunilor de urmărire penală procurorii şi poliţiştii au identificat 3 minori, de 14 – 15 ani, care au avut de suferit în rezultatul acţiunilor celor doi.

Urmărirea penală continuă.