Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   2 surori s-au revăzut după…

2 surori s-au revăzut după 75 de ani. Una era la Bucureşti, alta la Moscova

Emisiunea „În premieră” de la Antena3 cu Carmen Avram a difuzat un material cutremurător despre destinul a două surori care s-au reîntâlnit după ce nu s-au văzut timp de 75 de ani.

Una dintre ele, Alexandra Soroţki, locuieşte într-o garsonieră din Bucureşti, iar cealaltă, Xenia, în Moscova.

Xenia a dispărut în timpul războiului, pe când avea 17 ani şi mama sa o lăsase temporar la nişte prieteni de familie în Basarabia. Războiul a închis graniţele şi le-a făcut imposibilă căutarea celor două, iar după aceea nu au mai reuşit să afle nimic una despre cealaltă.

Despărţite pentru o viaţă întreagă, de război, circumstanţe şi distanţă, cele două s-au reîntâlnit după 7 decenii şi jumătate, la Bucureşti. Alexandra a fost contactată de nepotul ei de la Moscova, care a sunat-o şi i-a spus că sora ei este în viaţă şi a fost în Rusia în tot acest timp.

Bucuria revederii nu a durat foarte mult. Deşi şi-a regăsit sora şi familia pierdută, Alexandra Soroţki este conştientă că nu o să meargă niciodată la Moscova. Mai mult decît atât, în marea zi a reîntâlnirii, acesteia i-a plesnit un vas de sânge şi a orbit.

Sursa: Antena3