Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   2 perspective ale zilei de…

2 perspective ale zilei de 10 noiembrie

Perspectiva? Ar putea fi două. Prima: M. Lupu la preşedinţie, fapt care, după vizita sa la Moscova, trebuie să înţelegem că nu deranjază Kremlinul. Şi, de fapt, de ce l-ar deranja? În cazul R. Moldova, Kremlinul nu-şi doreşte acum decât trei lucruri importante, pentru care vrea garanţii: neutralitatea militară a R. Moldova şi, deci, neaderarea la NATO, prezenţa în CSI şi neadmiterea Unirii cu România. Poate Lupu şi PD garanta aceste condiţii? Cred că nimeni nu pune la îndoială acest fapt, nici la Moscova şi nici la Chişinău. Şi atunci, de ce nu Lupu preşedinte? Doar pentru că nu place lui Tcaciuk, Voronin şi nu a plăcut, acum trei-patru luni, lui Ţurcan?Cea de-a doua perspectivă ar fi, în cazul nealegerii preşedintelui, anunţarea anticipatelor. Până în primăvara- 2010, Parlamentul organizează un referendum în problema alegerii preşedintelui prin vot universal (dacă comuniştii se vor opune modificării Constituţiei) se vor organiza alegeri, iar după alegerea preşedintelui, anticipatele vor decade de la sine. Între timp, AIE va face o evaluare a actului guvernării pe perioada 2001-2010, cu iniţierea câtorva dosare spectaculoase, după care va urma scoaterea PCRM în afara legii, lucru care, de altfel, poate fi posibil chiar şi în urma investigaţiilor legate de evenimentele din 7 aprilie.

Petru Grozavu, editorial

Textul  complet al editorialului „Lupu între Moscova şi Bruxelles, la Chişinău”