Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   2 martie - Ziua Memoriei

2 martie – Ziua Memoriei

Ziua Memoriei trebuie să reprezinte un moment de reflecţie pentru noi toţi, un prilej de a medita asupra consecinţelor sale tragice, declaraţiilr au fost  făcute astăzi, 1 martie, de ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, în cadrul manifestării de acordare a distincţiilor militare participanţilor la conflictul armat din anii 1991 – 1992, precum şi văduvelor care şi-au pierdut soţii în acel război.

În ajunul Zilei Memoriei, ministrul Apărării a înmînat văduvelor premii băneşti şi a menţionat că această susţinere reprezintă un tribut de recunoştinţă faţă de toţi soldaţii care au căzut în bătălii şi care şi-au îndeplinit datoria ostăşească cu preţul suprem, dar şi faţă de cei care au supravieţuit în conflictul armat. „De datoria noastă este să-i cinstim pe eroii în viaţă care au luptat pentru integritatea, suveranitatea şi independenţa R. Moldova”, a declarat Vitalie Marinuţa. „Eroii acestui conflict armat au înscris o filă aparte în istoria statului nostru, ce constituie o adevărată şcoală a vieţii pentru tînăra generaţie, care urmează să preia ştafeta de edificare a unui stat unitar şi democratic”.

Totodată, ministrul Apărării a acordat distincţii militare ale Armatei Naţionale unui număr de participanţi la conflictul armat din anii 1991 – 1992. Circa 50 de veterani, care au îndeplinit inclusiv serviciul militar pe contract în Armata Naţională, au fost decoraţi cu medaliile „În slujba Patriei”.

„Îmi exprim întreaga recunoştinţă pentru faptul că aţi trecut cu fruntea sus peste greutăţile vieţii”, a afirmat ministrul Apărării. „Tînăra generaţie a avut şi are ce învăţa de la veterani, mai ales lecţia de patriotism. Experienţa şi cunoştinţele acumulate de veterani în cursul vieţii sînt importante pentru noi, de aceea am convingerea că veţi cultiva noilor generaţii spiritul patriotic şi civic, precum şi respectul faţă de jurămîntul militar”, a specificat Vitalie Marinuţa.

Tot astăzi, în incinta Muzeului Militar al Armatei Naţionale a fost vernisată o expoziţie tematică dedicată memoriei celor căzuţi în conflictul armat de pe Nistru. Expoziţia este inaugurată în premieră şi conţine circa 200 de fotografii alb-negru şi color semnate de fotografi renumiţi din R. Moldova, precum şi fotografii personale ale participanţilor. În afară de aceasta, în incinta muzeului s-a desfăşurat o masă rotundă cu genericul „Război la Nistru”, care a întrunit istorici, veterani de război şi studenţi ai facultăţilor de istorie.

Şeful Muzeului Militar al Armatei Naţionale, locotenent-colonel Vitalie Ciobanu, susţine că Ziua Memoriei trebuie să marcheze asumarea conştientă şi sinceră a unui episod dureros al istoriei naţionale.

„Este un episod pe care conştiinţa publică şi memoria noastră colectivă nu trebuie nici să-l ascundă, nici să-l falsifice, nici să-i diminueze semnificaţiile. Avem datoria să înţelegem şi să ne asumăm toate momentele şi lecţiile trecutului”, a subliniat Vitalie Ciobanu.

După ultimele cercetări, în conflictul armat din 1991-1992, au participat circa 29 mii de persoane, dintre care 286 au decedat, iar alte 284 au rămas invalizi de gradele I, II şi III „.