Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   15 tineri au revenit temporar…

15 tineri au revenit temporar în Moldova

Primii 15 tineri moldoveni – absolvenţi ai instituţiilor din străinătate din 30 acceptaţi în 2011 pentru participarea la Programul pilot de promovare şi susţinere a revenirii temporare sau permanente în Moldova au beneficiat de asistenţa oferită în cadrul Programului.

Astfel, majoritatea dintre tineri au fost angajaţi în municipiul Chişinău şi doi în nordul ţării (Soroca şi Edineţ). Cinci tineri au fost angajaţi în sfera publică (Ministerul Educaţiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Banca Naţională a Moldovei, Biroul Relaţii Interetnice), iar zece tineri au ales domeniul privat.

Aceşti tineri beneficiază de un pachet de susţinere informaţională, şi anume oferte de muncă în Republica Moldova şi financiară – indemnizaţie lunară echivalenta a 200 de Euro pe o perioadă de 6 luni, precum şi de rambursarea transportului din ţara de destinaţie în Moldova.

Majoritatea solicitanţilor au studiat în Europa, după care urmează SUA, Asia (Emiratele Arabe Unite, China) şi CSI (Federaţia Rusă). Tinerii sunt specializaţi în economie, finanţe, management şi marketing, ştiinţe juridice, relaţii internaţionale, având, pe lângă studii, şi experienţă de muncă în domeniu.

«Programul mi-a dat posibilitatea să obţin informaţia despre companiile de care sunt interesat. Reîntoarcerea în Moldova după doi ani petrecuţi în străinătate a fost o provocare pentru mine, în special de a găsi compania cu cea mai bună ofertă de muncă. De asemenea, suportul financiar asigurat de Program este de un real ajutor, în special imediat după ce am revenit. Consider că Programul este eficient şi informaţia recepţionată fiind utilă», – a menţionat unul din beneficiarii Programului.

Totodată, luând în consideraţie limitele Programului pilot şi pentru a încuraja spiritul competitivităţii, la selectarea candidaţilor se aplică principiul « primul venit primul servit ». Astfel, primii 30 de tineri dintr-un număr total de 94 de solicitări depuse în perioada octombrie 2010 – martie 2011 sunt acceptaţi în cadrul Programului şi vor beneficia de suport pentru angajare în perioada 2011.

Programul pilot pentru promovarea şi facilitarea revenirii temporare sau permanente în ţară a tinerilor moldoveni cu studii în străinătate este parte a proiectului „Susţinerea implementării componentei de migraţie şi dezvoltare a Parteneriatului pentru Mobilitate UE – Moldova,” finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi implementat de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, Misiunea în Moldova în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova.

Comunicat PNUDS