Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   15 persoane internate după o…

15 persoane internate după o petrecere

Cel puţin 15 persoane, majoritatea femei, au ajuns la spital după o petrecere care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute într-o gospodărie din cartierul Slobozia Doamnei al oraşului Orhei.

Potrivit medicilor, la care se referă radio Orhei, oamenii au fost internaţi după ce au suferit o toxiinfecţie alimentară. La moment încă 10 persoane din cei 25 de meseni care au participat la petrecere, sunt monitorizaţi de către medici.

Doctorii spun că îmbolnăvirile ar putea fi urmare a păstrării şi preparării bucatelor în condiţii casnice, fără respectarea normelor sanitaro-igienice.

Acum o lună, un caz similar a avut loc în satul Podgoreni. Atunci 25 de persoane au fost internate în stare gravă la spital după ce s-au intoxicat cu bucatele servite la o masă de sărbătoare.

Cuvântul